AcasăNewsArhiepiscopul Sucevei, ÎPS Calinic, dus la spital. Transportat cu un elicopter SMURD

Arhiepiscopul Sucevei, ÎPS Calinic, dus la spital. Transportat cu un elicopter SMURD

Arhiepiscopul Sucevei, Calinic, dus la spital cu elicopterulsursa foto: focuspress.ro

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, au apărut luni, 15 ianuarie. Înaltul prelat a ajuns de urgență în atenția medicilor.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost adus, luni, cu elicopterul SMURD de la Suceava la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, acuzând probleme cardiace, potrivit news.ro.

Inițial, înaltul prelat a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, fiind transferat ulterior cu elicopterul SMURD la Iaşi.

Probleme cardiace

Potrivit unor surse medicale, citate de site-ul menționat, înaltul prelat ar fi suferit un bloc atrioventricular şi necesită îngrijiri într-o clinică de specialitate. Înaltpreasfințitul (ÎPS) Calinic a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi.

Informații despre transferul ÎPS Calinic la o unitate medicală din Iași au fost difuzate și de presa locală. „Elicopterul SMURD a preluat de la UPU Suceava un pacient de 66 de ani, conștient, pe care îl transferă la centrul de cardiologie Iași în vederea stimulării cardiace prin metode intervenționale”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, citată de ziaruldeiasi.ro.

Până la acest moment, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu a transmis public informații despre starea de sănătate a Înaltpreasfințitul Calinic.

ÎPS Calinic are 66 de ani. Și a fost întronizat arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pe 26 iulie 2020.

author avatar
Andrei Coman
202 afisari

Ultimele știri

spot_img