AcasăNewsArestat preventiv, după ce a lovit un bărbat cu o OALĂ! Victima...

Arestat preventiv, după ce a lovit un bărbat cu o OALĂ! Victima a ajuns la spital/ Unde s-a întâmplat totul

(sursa foto: facebook)

Polițiștii brașoveni fac cercetări în urma unui incident care a trimis în grija medicilor un bărbat în vârstă de 50 de ani, care ar fi fost lovit de un altul, cu opt ani mai tânăr, cu un obiect din gospodărie.

De la ce a pornit conflictul? E vorba de un caz de violență apărut, spun polițiștii, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu. Bărbatul de 50 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit în mai multe rânduri cu o oală.

Incidentul – ce a avut loc în urmă cu câteva zile – a intrat în atenția polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Brașov, care fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, a informat marți, IPJ-ul local.

S-a anunțat că victima are nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale

Oamenii legii care se ocupă de anchetă au stabilit ce anume s-a întâmplat în acest caz. Iar din câte reiese din ce au comunicat reprezentanții IPJ Brașov, incidentul a avut loc ziua în amiaza mare, în locuința bărbatului de 42 de ani. Victima ar fi fost lovită cu oala în cap, dar nu numai.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 42 ani, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Brașov, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 50 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu o oală la nivelul capului și corpului.

Persoana vătămată a fost transportată la spital, stabilindu-se faptul că necesită mai multe zile de îngrijiri medicale”, potrivit comunicatului IPJ Brașov.

Instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile

Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, luni, 31 octombrie, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.

„Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, conform aceleiași surse.

278 afisari

2 COMENTARII

  1. Hai ca-i culmea, taie garoii pe unii cu sabiile sau intra cu masina in oameni si le da control judiciar iar astuia pentru cateva oale in cap i se dau direct 30 de zile de arest???

    • Pai, daca nu are mertzan si baie cu spume, procurorii nu le da control judiciar.
      Restrictiile dupa….posibilitati…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger