AcasăNewsAproape toată ţara a intrat în carantină, iar poliţiştii au ieşit pe...

Aproape toată ţara a intrat în carantină, iar poliţiştii au ieşit pe străzi ca să împartă amenzi în stânga şi-n dreapta!

amendaAproape toată ţara a intrat în carantină, iar poliţiştii au ieşit pe străzi ca să împartă amenzi în stânga şi-n dreapta!

Pandemia generată de noul coronavirus şi cazurile grave din ţara noastră au determinat impunerea carantinei în multe zone din România. Inclusiv localităţile din jurul Bucureştiului au intrat în lockdown.

În aceste oraşe, deplasarea este posibilă doar în baza unei declaraţii pe propria răspundere sau a unei adeverinţei emise de angajator. Poliţiştii au ieşit pe străzi pentru a se asigura că aceste obligaţii sunt respectate de către cetăţeni.

S-au dat amenzi de peste 1 milion de lei

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 7.208 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.175.680 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei au fost constatate trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.484 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 832 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor, conform Agerpres.

Există un TELVERDE la care poţi să-ţi „torni” vecinul

GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 20.00.

Sâmbătă, au fost raportate peste 9600 de cazuri noi

Sâmbătă, la nivel național, au fost confirmate 9.685 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintr-un total de 33.221 de teste care au fost prelucrate în același interval. La ATI sunt internați 1.132 de pacienți. De asemenea, au fost înregistrate 160 de decese în rândul pacienților cu coronavirus.

Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 412.808 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), transmite Grupul de Informare Strategică. 287.310 de pacienți au fost declarați vindecați. 9.916 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

author avatar
Andrei Ștefan
330 afisari

3 COMENTARII

  1. Facem educatie in masa prin amenda ?
    Sau asa revigoram economia, tot pe spatele romanilor

  2. Si totusi,in aceasta situatie grava Piele lunga trantorul,vrea sa-si faca damblaua ca alegerile sa se faca la 6 Dec. Si nimeni,cei din opozitia care mai mult latra fara efect,nu intervine hoatarat, sa ceara amanarea alegerilor,pe buna dreptate. Cum adica,persoanele in varsta de peste 65 de ani nu au voie sa iasa din case decat intre orele 10 si 14,Dar la vot pot merge merge toata ziua.Copiii nu au voie la scoaala inchisa, dar au voie la vot cei care sunt deja majori. Ar trebui ca PeeeSeeeDeee si ceilalti,sa boicoteze oficial alegerile,sa i-o dea peste bot Hotului de case cu acte false.

  3. Si totusi,in aceasta situatie grava Piele lunga trantorul,vrea sa-si faca damblaua ca alegerile sa se faca la 6 Dec. Si nimeni,cei din opozitia care mai mult latra fara efect,nu intervine hoatarat, sa ceara amanarea alegerilor,pe buna dreptate. Cum adica,persoanele in varsta de peste 65 de ani nu au voie sa iasa din case decat intre orele 10 si 14,Dar la vot pot merge merge toata ziua.Copiii nu au voie la scoaala inchisa, dar au voie la vot cei care sunt deja majori. Ar trebui ca PeeeSeeeDeee si ceilalti,sa boicoteze oficial alegerile,sa i-o dea peste bot Hotului de case cu acte false.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger