AcasăNewsApple Pay se lansează și la noi: Banca Transilvania, ING, Visa, Mastercard,...

Apple Pay se lansează și la noi: Banca Transilvania, ING, Visa, Mastercard, Orange și Edenred

Visa, Mastercard, Edenred, Orange şi Banca Transilvania au anunţat miercuri lansarea serviciului Apple Pay în România. Tot miercuri, şi ING Bank România a anunţat lansarea acestui serviciu.

Sursa foto Twitter

Cu iPhone și Apple Watch, consumatorii pot plăti cu Apple Pay în magazine, la restaurante, pentru servicii de taxi, la automate de plată și în multe alte locații. Pentru cumpărăturile online cu Apple Pay, prin aplicații pe mobil sau pe site-uri, nu este necesară completarea formularelor de cont sau introducerea în mod repetat a informațiilor de tranzacții și facturare. Orice achiziție cu noul serviciu este validată prin funcția Touch ID, Face ID sau cu parola dispozitivului.

În scurt timp serviciul va fi introdus si de băncile: OTP Bank, Raiffeisen Bank şi Banca Comerciale Română şi de compania de beneficii extrasalariale Sodexo.

Cu acest serviciu disponibil pe device-urile Apple (iPhone, Apple Watch, iPad sau Mac), clienţii pot efectua plăţi în magazine, prin aplicaţii sau prin internet. Când este folosit un card de debit cu Apple Pay, numerele cardurilor nu sunt stocate pe dispozitiv şi nici pe serverele Apple. În schimb, este atribuit un număr unic al dispozitivului care este criptat şi stocat în siguranţă în elementul de securitate al dispozitivului utilizat, ceea ce sporește condițiile de securitate ale contului și ale informațiilor anexe. Fiecare tranzacţie este autorizată cu un cod de securitate unic şi alocat dinamic.

Serviciul de plată Apple Pay s-a extins la 16 ţări europene, printre care şi România. Posesorii de carduri vor putea face plăţi online, în magazine, restaurante şi nu numai, cu ajutorul aplicaţiei Apple Pay.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
279 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger