Cauta

Aplauze printre huiduieli la Iaşi. Iohannis: Mulţumesc pentru primire/”VREM AUTOSTRADĂ”

Au fost aplauze, dar şi huiduieli, în timpul discursului pe care l-a susţinut preşedintele, vineri, la Iaşi, cu prilejul manifestărilor organizate de Ziua Principatelor Române.

Aplauze printre huiduieli la Iaşi. Iohannis: Mulţumesc pentru primire/”VREM AUTOSTRADĂ” - Ziarul National”Sunt emoţionat de fiecare dată când revin în frumoasa noastră capitală istorică şi vă mulţumesc pentru primire”, a fost auzit spunând Klaus Iohannis, de la tribuna amenajată în Piaţa Unirii din Iaşi, de faţă cu soţia sa, Carmen, cu premierul Orban, cu mai mulţi miniştri, dar şi cu primarul Chirica şi alţi oficiali.

După ce preşedintele a invocat faptul că ”avem nevoie de politicieni vizionari, pasionaţi, integri şi pregătiţi”, de politicieni ”care să-şi iubească ţara cu adevărat şi să facă din ea o Românie normală”, oamenii aflaţi în Piaţă au început să scandeze ”vrem autostradă!”. La acest aspect a făcut referire şi Klaus Iohannis, pe finalul alocuţiunii sale – şi după ce a adus din nou în discuţie necesitatea anticipatelor – într-un ”mesaj ferm” adresat actualilor guvernanţi. ”Românii au nevoie de Autostrada Unirii”, a susţinut Iohannis, înainte de a adăuga că ”fără Autostrada Unirii, Moldova nu va putea recupera decalajul economic”.

Ultimele stiri

  • Doi adolescenți au ajuns la spital, după ce au fost loviți de o mașină în timp ce se dădeau cu sania. Unde a avut loc accidentul – VIDEO
  • Cătălin Măruță rămâne fără emisiunea pe care o prezintă de 18 ani. Cu cine a fost zărit prezentatorul înainte să se afle decizia Pro TV!
  • Anunț SALUBPREST HUNEDOARA SRL
  • Au venit banii…
  • Horoscop 13 ianuarie 2026 – Este o zi favorabilă
  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Exit mobile version