Cauta

Apelul sindicaliștilor din poliție: Nu mai dați amenzi!

Toate amenzile, plătite sau nu, vor putea fi contestate în instanță

Reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual au făcut apel la agenții din teren să nu mai dea amenzi populației. Potrivit reglementărilor încă în vigoare, românii pot fi sancționați cu amenzi de la 2.000 de lei până la 20.000 de lei.

Decizia CCR a creat o stare de confuzie în rândul polițiștilor, care nu știu dacă trebuie să sancționeze cu amenzile majorate sau cu cele vechi. Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) le-a transmis însă agenților să emită doar avertismente în această perioadă. ”Admiterea excepției de neconstituționalitate nu produce efecte decât în momentul publicării în Monitorul Oficial, cam în 30 de zile de la pronunțare. Practic, în acest moment, avem în continuare, din punct de vedere juridic, acele cuantumuri extrem de mari ale amenzilor. Eu am criticat de la început acest lucru și am spus că este neconstituțional să faci amenzi de 4.000 de euro, la maxim special, și minim special de 400 de euro, în timp ce în Franța sunt de la 50 de euro la 150 de euro, unde salariul minim net este de 1.100 de euro, iar în România este 250 euro net. Cuantumul amenzilor este extrem de mare raportat la venitul mediu din România. Al doilea element este acela că nu s-au definit clar contravențiile și atunci sigur că se creează o eroare în aplicare. Teoretic da, noi putem să aplicăm și acum amenzi de 20.000 de lei, pentru că Decizia CCR nu produce efecte încă, dar eu sunt conștient de faptul că efectul este zero, pentru că acel contravenient se adresează instanței de judecată, care o să anuleze procesul verbal. Eu aș recomanda să se aplice amenzile nemajorate, între 100 și 500 de lei, cu plata a jumătate din minim în 15 zile. Legea îi obligă pe polițiști să sancționeze contravențional o abatere de la lege, pentru că altfel se consideră o favorizare. Eu le-am spus tot timpul să meargă pe avertismente, chiar și verbale, în special în cazul pensionarilor și al oamenilor de bună credință. Chiar și acum, după Decizia CCR, le-am transmis tuturor polițiștilor din SNPPC să nu mai dea amenzi, ci, eventual, doar avertismente”, ne-a declarat Dumitru Coarnă, președintele SNPPC.

”Polițiștii nu au nicio vină”

Conducerea Sindicatului Polițiștilor ”Diamantul” arată că polițiștii care au aplicat până acum sancțiuni populației nu au nicio vină, aceștia acționând legal. În același timp, reprezentanții sindicatului au subliniat inutilitatea sancțiunilor după Decizia CCR. ”S-ar putea da amenzi în continuare, în baza art. 28 din OUG 1/1999, dar este evidentă inutilitatea sancționarii. Procesul verbal de contravenție va fi anulat cu ușurință în instanță, dacă este contestat. Am văzut unele păreri cum că s-ar putea da amenzi care să fie valabile, în cuantumul prevăzut de forma veche a art. 28 ( amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice). Teza asta este eronată pentru că textul vechi al art. 28, anterior modificării aduse prin OUG 34/2020) a ieșit din vigoare și nu ar putea reintra în vigoare decât de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 28 din OUG 1/1999, respectiv a OUG 34/2020 în ansamblul ei. Și da, toate amenzile date în perioada stării de urgență, în baza art. 28 din OUG 1/1999 ( forma neconstituțională) pot fi contestate și câștigate, chiar dacă s-a ieșit din termenul de contestare de 15 zile și chiar dacă s-a plătit amenda, pentru că prin cele două decrete prezidențiale (195 si 240) s-a suspendat curgerea oricărui termen de prescripție și decădere”, a afirmat Emil Pășcuț, președintele Sindicatului Polițiștilor ”Diamantul”.

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version