În urma unui parteneriat care durează de peste 20 de ani, Primăria Municipiului București investeşte prin Apa Nova 367,9 milioane de euro în sistemul operat de către companie, până în noiembrie 2037. Sunt vizate investiții strategice de care vor beneficia toți locuitorii Capitalei. Lucrările de extindere și modernizare, care înseamnă în total 682,5 km de sistem de apă și canalizare, vor acoperi 1.915 străzi pe întreg arealul Bucureștiului, desfășurând-se pe o durată de 11 ani. Pentru acest efort investițional, tariful practicat de operator va rămâne la nivelul actualul, fiind unul dintre cele mai mici din România (locul 43 din 45 în topul tarifelor principalilor operatori din România).
În 15 iulie, Consiliul General al Municipiului București a aprobat prelungirea Contractului de Concesiune dintre Apa Nova și Primăria Municipiului București pentru încă 12 ani, până în anul 2037. Astfel, Apa Nova și Municipiul București continuă parteneriatul în scopul asigurării utilităților de apă și canalizare în condiții de înaltă calitate și maximă siguranță pentru cei peste 2.200.000 de bucureșteni.
În cei aproape 20 de ani de la semnarea contractului dintre Apa Nova și Primăria Municipiul București, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții alocate de operator care depășesc 530 de milioane de euro până în prezent, potrivit reprezentanților celor două instituții. Însă schimbările climatice și dezvoltarea urbană accelerată pun presiune asupra sistemului operat de Apa Nova, fiind nevoie de noi investiții masive de extindere și modernizare a infrastructurii de apă. În acest sens, a fost elaborat un Master Plan de către experți români și internaționali, analizând tipologia sistemului de apă și canalizare existent, schimbările climatice, evoluția cerințelor legislative, dinamica de dezvoltare a orașului şi a zonei metropolitane, cerințele și nevoile actuale ale bucureștenilor pentru următorii 30 de ani.
Investițiile viitoare vor fi realizate fără creșteri tarifare, anunță operatorul de apă și canalizare. În prezent, tariful pe care compania îl are pentru apă şi canalizare reprezintă 1,14% din coşul de consum al bucureştenilor – fiind unul dintre cele mai mici din România și chiar și din Uniunea Europeană – iar limita maximă pentru acest serviciu este de 3,5% din coşul de consum. Ca o comparație, în 2000, când a fost preluată concesiunea, tariful de apă şi canal al Bucureştiului însemna practic ca limită de suportabilitate în coşul unei gospodării 6%. În ultimii 5 ani în Bucureşti, limita de suportabilitate a fost 1,3%, iar în ultimii trei ani a fost de 1,14%.
Prin noul program de investiții obligatorii agreat de către Apa Nova și Primăria Municipiului București, suplimentar față de obligațiile asumate până acum de operator, se urmăresc patru axe strategice, și anume:
- reducerea riscului de inundații în zonele centrale şi depresionare prin extinderea rețelei de canalizare pluviale și menajere cu peste 94 de km, dar și prin creșterea capacității de transport a rețelei existente în caz de evenimente pluviometrice extreme, lucrări estimate la o valoare de 89,92 milioane de euro;
- adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin redimensionarea sistemului de distribuție a apei în București și în zonele limitrofe, proiect investițional de care vor beneficia peste 645.000 de locuitori ai Capitalei. Astfel, se vor aloca fonduri în valoare de 57,75 milioane de euro, lucrările fiind estimate a se finaliza până în 2031;
- extinderea rețelelor de apă (132.8 km) şi canalizare (91.4 km) conform planului de dezvoltare urbană în vederea creării premisei de transformare sustenabilă a zonei metropolitane și asigurării accesului la servicii de utilitate publică pe străzile necadastrate și nesistematizate. Valoarea acestui program multianual se ridică la 81 milioane euro, cu dată de finalizare în 2025;
- creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă în caz de situații de urgență (cutremure de mare intensitate, poluări) prin construcția unor surse independente strategice de apă (35 de puțuri de mare adâncime distribuite în toate sectoarele Capitalei) în valoare de 2,2 milioane de euro.
Din 2000, Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării sistemului de apă și canalizare, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiului București, conform Contractului de Concesiune semnat cu Municipiul București. Acest contract este unul dintre cele mai performante parteneriate publice private din lume (top 5), conform site-ului Băncii Mondiale.
În prezent, Apa Nova administrează 2.508 kilometri de conducte apă, 2.380 de kilometri de rețea de canalizare, trei stații de producție a apei potabile (Roşu, Crivina, Arcuda) şi o staţie de epurare, la Glina.