AcasăNewsApa din România, raționalizată! Recompense oferite celor care își pârăsc vecinii pentru...

Apa din România, raționalizată! Recompense oferite celor care își pârăsc vecinii pentru risipă sau furt de apă

apaApa din România, raționalizată! Recompense oferite celor care își pârăsc vecinii pentru risipă sau furt de apă

Peste 600 de localități din România primesc raționalizat apă. Într-o comună din Gorj, lucrurile sunt ținute sub control sub o altă formă. Cei care risipesc apa sunt amenințați cu dosare penale.

Românilor le este transmis să rămână calmi și să economisească apa. Stocarea apei de ploaie ar trebui luată în considerare, acolo unde e posibil. Totul, pentru ca apa potabilă să ajungă tuturor oamenilor, potrivit Administraţiei Naţionale ”Apele Române”.

Apă raționalizată în 600 de localități

Cele mai afectate județe de secetă sunt Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Situația a devenit disperată într-o comună din Gorj, unde primarul le cere sătenilor să-și ”toarne” vecinii care risipesc sau fură apă. Vinovații se vor alege cu dosar penal și vor fi debranșați de la rețeaua publică de apă.

Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele din Gorj, spune că aceste probleme sunt vechi în localitate, obiceiuri nocive care dăinuie de ani de zile.

”În fiecare an, în perioadă de caniculă, comuna rămâne fără apă potabilă în zonele mai înalte. Atunci facem un calcul la apometrul principal, la ieșirea din rețea, comparativ cu însumarea apometrelor oamenilor și ne-am dat seama că se fură apă din rețea. Se fură până la 20% vara. Sunt tot felul de metode de furt, au făcut branșamente clandestin, fie opresc apometrul pe perioada cât udă grădinile”, a declarat primarul, conform Digi 24.

Recompense pentru cei care-și toarnă vecinii ce risipesc sau fură apă

Dacă, în trecut, cei prinși cu furtul erau debranșați temporar, acum primarul vrea ca debranșarea să fie permanentă. “Acum lucrăm la un program de livrare a apei pentru oameni și vrem să introducem clauze ca cei surprinși să nu mai aibă acces la rețea”, a transmis edilul comunei.

Pentru a-i avertiza pe săteni, primarul a transmis un mesaj pe Facebook, în care le cerea tuturor să-și ”toarne vecinii” care comit infracțiuni.

”Stimați cetățeni, trecem o perioadă grea cauzată de seceta din luna iulie. Apa potabilă distribuită la populație este tratată cu clor, ceea ce va duce la uscarea plantelor. De asemenea, în urma comparării măsurătorilor de la apometrul principal cu totalizarea apometrelor abonaților, rezultă că se fură apă. Vom recompensa pe cei ce vor da informații sigure și susținute. Hoții de apă nu sunt prietenii noștri, ne urăsc, ne fură din buzunar, ne fac să suferim!

Aveți curaj și dați-ne informații. Anunțați-ne de persoane care lasă apa să curgă pe furtun mai multe ore! Ca sancțiuni, cei ce vor fi prinși că sustrag apa vor fi debranșați, vor plăti pierderile de rețea, li se va întocmi dosar penal și nu vor mai avea acces la rețeaua publică! Folosiți fântânile publice și izvoarele pentru a uda plantele. Trebuie să conviețuim și în situații dificile! Să fim uniți și să ne respectăm!”, a transmis Primăria Cătunele pe Facebook, potrivit jurnalulolteniei.ro.

Mesajul nu a rămas fără ecou, pentru că rezultatele s-ar fi văzut imediat. “Am primit și câteva telefoane. Reprezentanți de la primărie au patrulat în zonele unde s-a știut că se fură apă și acum lucrurile merg mai bine”, a adăugat edilul. Nu se știe momentan care vor fi recompensele, însă Țuilă ia în considerare un fel de ”recompensă personală”.

author avatar
Andreea Vlad
616 afisari

2 COMENTARII

  1. Cea mai mare parte a tinerilor vor avea ocazia sa isi tempereze discursul despre perioada 1983-89. Încet, încet vor remarca ca se poate si mai rău dar nu vor protesta.
    Cei 23000 de români, absolventi ai cursurilor de leaders sau shapers, ai organizației private WEF, împrăștiati in guvern, organizatii guvernamentale sau mass media, muncesc neobositi pe masura sumelor primite.
    Plătiți la numarul de creiere spălate se simt protejați de clienții de la DAVOS, membrii WEF, chiar dacă activitatea lor in folosul unei companii private, in orice țară din lume se numește trădare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger