AcasăNewsAnunțul vine de la Ministerul Agriculturii. Aproape 16.000 hectare cu grâu, afectate...

Anunțul vine de la Ministerul Agriculturii. Aproape 16.000 hectare cu grâu, afectate de seceta pedologică în patru județe/Evaluarea pagubelor continuă

Căldura și lipsa precipitațiilor continuă să îngrijoreze, și nu doar pe agricultorii care își văd recoltele arse de soare pe câmpuri, fără să poată face mare lucru pentru a schimba trista realitate.

În ultima perioadă se vorbește constant despre situația provocată de secetă, în mai multe zone ale țării. După ce fermierii au transmis încă de zilele trecute un semnal de alarmă cu privire la efectele secetei – VEZI AICI, între timp s-au mai recoltat din culturile de cereale, astfel că s-a aflat mai clar, din teren, care sunt proporțiile pagubelor.

Suprafaţa afectată de secetă pedologică la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, în patru județe ale țării, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat. E vorba despre Brăila, Galați, Teleorman și Ialomița – acesta din urmă fiind un județ situat în apropierea Capitalei.

„Ca urmare a secetei pedologice instalate în unele regiuni ale României, în baza prevederilor HG 557/august 2016, și ale Ordinului comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, la nivelul fiecărui județ este instituită procedura care stabilește modalitățile de constatare și înregistrare a pagubelor.

În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităților locale”, se menționează în comunicatul MADR.

Termenul de depunere a documentațiilor

Oficialii ministerului condus de către Petre Daea amintesc faptul că termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică – este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale),

respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).

MADR: Comisiile sunt în teren pentru a evalua și înregistra pagubele

Totodată, reprezentanții Ministerului Agriculturii precizează că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat.

„Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de factorul de risc – secetă pedologică– la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman.

Procesul de constatare este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui), comisiile sunt în teren pentru a evalua și înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic”, se mai transmite în comunicatul datând din 20 iulie.

114 afisari

2 COMENTARII

  1. Bobul trebuie să fie uscat la secerare. Dacă grâul a suferit de secetâ nu este acum cînd secerișul e în toi. Iar vor să ne prostească.

  2. Pentru combaterea secetei ar trebui replantate perdelele forestiere de pe campuri, perdele care au rostul lor, perdele forestiere in jurul localitatilor si perdele forestiere de-a lungul drumurilor nationale si judetene. Pe langa faptul ca aceste perdele forestiere protejeaza culturile agricole, localitatile si drumurile de viscol si stabilizeaza solul, acestea atrag si mentin umiditatea in sol si in aer.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger