AcasăNewsAnunț de ultimă oră de la PSD, privind sesizarea Curții Constituționale

Anunț de ultimă oră de la PSD, privind sesizarea Curții Constituționale

După ce încă de zilele trecute liderul interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, anunțase intenția PSD de a face apel la Curtea Constituțională, pe fondul a două proiecte de lege în cazul cărora Executivul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament, în cadrul ședinței de luni a Biroului Politic Permanent interimar s-a finalizat aceasta inițiativă.

După ce a participat la această reuniune, Gabriel Zetea a explicat în fața presei că documentația către CCR este gata și că va fi depusă în cursul acestei zile, detaliind motivele pentru care PSD face acest pas. „În ceea ce privește asumarea răspunderii Guvernului (…) pe legile Justiției sau pe OUG 51, PSD a pregătit deja sesizări de neconstituționalitate către CCR. Pentru că, dacă vorbim despre legile Justiției avem deja un referendum aprobat în România prin voința poporului român, care s-a exprimat foarte clar că nu își dorește modificări ale legilor Justiției prin OUG sau ordonanțe mascate cum face în acest moment Guvernul. Vom seziza CCR, care sunt convins că ne va da dreptate și va opri această practică neconstituțională si sfidătoare a Guvernului la adresa Parlamentului. Oricum, modificările pe care Guvernul și le dorește sunt deja în procedură parlamentară avansată de aprobare, iar documentele PSD vor fi depuse astăzi la CCR”, a punctat Zetea.

author avatar
Cristina Stefan
292 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger