Cauta

Anul școlar nu se îngheață

“Nu se îngheaţă anul şcolar, ci din contră, Ministerul Educației lucrează pentru ca toată activitatea care presupune reluarea cursurilor şi toate calendarele care trebuie realizate să le punem în practică după ce vom relua cursurile, după ce încetează această stare de urgenţă”, a spus ministrul Monica Anisie.

Anul școlar nu se îngheață - Ziarul NationalCursurile se vor relua după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii şi cadrele didactice să fie în siguranţă. Anisie a detaliat și cum se for desfășura anumite examene.  Probele scrise ale Evaluării Naţionale şi examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. “În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. (…) Subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020. (…) Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul”, a spus Anisie. De asemenea, admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul universitar se va organiza după susţinerea examenului naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza la susţinerea examenului de licenţă sau dizertaţie. “În ceea ce priveşte învăţământul universitar, activităţile se vor desfăşura în mediul online, cu excepţia celor care necesită laborator sau proiect. Activităţile care impun interacţiunea faţă în faţă vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă. Admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul universitar se va organiza după susţinerea examenului naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza la susţinerea examenului de licenţă sau dizertaţie “, a spus ministrul.

Ultimele stiri

  • Stare de urgență în Kamceatka, Rusia. Nămeții au ajuns până la etajul 2 FOTO/VIDEO
  • Polițiștii locali vor avea camere video de corp. Cum și când veți fi filmați
  • Frigul extrem cuprinde întreaga țară. Alertele de ger, prelungite de ANM până joi dimineaţă / Prognoza speciala pentru București
  • Gerul scumpește florile, din cauza costurilor cu încălzirea, în condiții de ger
  • Cât consumă o pompă de căldură acum, când e frig cumplit în România. Cum funcționează
  • Cât mai ține gerul în România. Meteorologii anunță o încălzire temporară
  • Se dau 800 de lei în plus la pensie în 2026. Când intră banii pe cardurile seniorilor
  • Horoscopul zilei de 18 ianuarie. E momentul să-ți faci planuri de viitor îndrăznețe
  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Exit mobile version