AcasăNewsANTR: ”În toate școlile din București se consumă droguri”

ANTR: ”În toate școlile din București se consumă droguri”

Cel mai consumat drog în România este canabisul

Asociația Națională a Taților din România trage un semnal de alarmă asupra scăpării de sub orice control a fenomenului consumului de droguri în rândul minorilor. Ascociația acuză Guvernul pentru lipsa de implicare și pentru încercarea de a ascunde gravitatea acestei probleme, în condițiile în care copiii au început să se drogheze de la 10-11 ani.

Cel mai consumat drog în România este canabisul

Membrii Asociației Naționale a Taților din România (ANTR) s-au transformat în detectivi și urmăresc copiii în școli și în afara școlilor pentru a-i smulge din pericolul mortal al consumului de droguri. În multe dintre cazuri chiar reușesc, deși nu au niciun fel de sprijin din partea autorităților. Aceștia spun că Agenția Națională Antidrog se ocupă doar de campanii răsuflate și inutile, de simpozioane și de împărțit amfetamine și seringi celor care se droghează și că nimeni nu face nimic concret. ”Toți miniștrii, începând cu cel de la Interne, nu fac altceva decât să bage gunoiul sub preș. Am făcut numeroase adrese și ne trimit la Agenția Națională Antidrog, o agenție făcută numai ca să consume bani. I-am întrebat pe toți miniștrii câți copii mor anual din cauza drogurilor, dar nu au știut să răspundă. Noi avem un proiect de monitorizare activă a copiilor consumatori de droguri, care a fost apreciat de instituții doar verbal, pentru că, în final, nu ne-au sprijinit cu nimic. Probabil pentru că au văzut că de la noi nu au ce să câștige. Monitorizarea activă înseamnă să-i urmărești pe cei care într-adevăr pun niște probleme și în care să se implice profesorii, polițiștii, jandarmii și părinții. După monitorizare, când ai niște rezultate, se discută între specialiști ce măsuri ar trebui luate, cu psihologul, cu educatorul, cu părintele. De exemplu, să-l mute dintr-o clasă unde are un prieten cu influență nefastă, să-l mute de la un bazin unde merge la înot, la un alt bazin, sau să îi caute preocupări în altă sferă. Unul din trei copii consumă droguri, alcool sau tutun. Dar ce faci cu acești copii? Care sunt oportunitățile? Cum îi scoți de acolo? Nu faci nimic cu campaniile împotriva consumului de droguri, doar cheltui bani aiurea. În toate școlile gimnaziale și liceele din București se consumă droguri, asta se știe la orice nivel”, ne-a declarat Constantin Jugurică, președintele ANTR.

Detectivi pentru copii

Asociația Națională a Taților din România prestează, de câțiva ani, o adevărată muncă de detectiv, pentru a-i ajuta pe părinții rămași fără soluții în fața dependenței de droguri a propriilor copii. ”Fără niciun ajutor, cu contribuții personale, noi facem investigații pe cont propriu în cazurile copiilor minori care sunt în pericol de a deveni toxicomani. Vin părinți la noi și își rup hainele de pe ei de disperare. Nu știu ce să mai facă pentru că nimeni nu îi sprijină, că degeaba se duc la autorități. Copiii au început să fure din casă pentru a cumpăra droguri, să-și amenințe părinții. Atunci încercăm să vedem ce anturaj are copilul, dacă se duce la școală, ce face când pleacă de la școală. Este o muncă de detectiv, observăm de la distanță ce fac și este suficient pentru noi ca să tragem o concluzie la final, cu psihologul asociației, Jeni Chiriac, și încercăm să-i scoatem din mediile respective. Cu profesorii, cu educatorii, cu părinții, îi scoatem de acolo și îi direcționăm spre alte preocupări. Fără brutalitate, nu-i spui că nu ai voie, nu te duci, nu mai faci, că asta nu este o metodă, din contră, face mai rău. De la consumul de droguri pleacă toate celelalte nenorociri, delicvența juvenilă, moartea subită, abandonul școlar, violența. Profesorii nu știu cum să-i mai pondereze pe copii. De ce sunt așa agitați? Ce îi agită? Ce cumpără ei de la poarta școlii de intră agitați în clase? Nimeni nu vrea să vadă asta”, ne spune Constantin Jugurică.

Profesorii se tem de elevi

Directorii de școli știu foarte bine că în unitățile de învățământ pe care le conduc se consumă droguri, dar nu vor să admită oficial, de teamă că imaginea instituției va fi afectată. Profesorii, aflați în contact direct cu elevii care se droghează se tem să ia măsuri, iar părinții refuză să accepte realitatea. ”Majoritatea părinților ai căror copii consumă droguri credeți că nu știu? Îi văd, pentru că pe un copil care consumă droguri îl vezi de la o poștă, îi vezi privirea, mimica, gestica, e anormal copilul ăla, nu mai este cel pe care l-ai văzut cu o zi înainte să consume droguri. Și cu toate acestea nu vor să ia atitudine, pentru că le este rușine. Profesorii ne-au mărturisit că nu intervin pentru că le este frică că își pierd locul de muncă dacă dau de un părinte cu bani și influență. Le este frică că vor fi bătuți la colț de stradă de vreun dealer de droguri. Pentru că nimeni nu-i apară. Sunt profesori care, în afară de faptul că sunt amenințați și batjocoriți, sunt scuipați de elevi și nu suflă în fața elevilor pentru că nu au curaj. Le este frică să le zică ceva copiilor”, ne-a mai declarat președintele Asociației Naționale a Taților din România.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.399 afisari

4 COMENTARII

  1. Mai dați-vă, bă-n plm, de jigodii care sunteți !
    Tocmai îl săltară, astia, pe sefu’ T.A.T.A. ,care, cică, o viola, FEST, pe fie-sa !!! Huuuooo !!!

  2. Consumul drogurilor poate fi stopat dacă legile ar fi aplicate și respectate de sus in jos, prea multe concerte de spălarea creierului, prea multe emisiuni desantate, prea multă goliciune. Poliția, justiția, serviciile de informații, ministerul învățământului sa conlucreze și totul va fi oprit, oare se vrea?

  3. Acest fenomen va fi greu, dacă nu imposibil, de stopat !
    Copiii nu sunt supravegheați, nici la școală, nici în afara ei !
    Atâta timp cât sunt crescuți, de regulă, de către bunici, părinții fiind plecați la muncă, in străinătate, ei își formează diverse anturaje „trendy”, unde își fac de cap !

    • Pt ca si tu gandesti de suprafata nu de fond
      Daca distrugi producatorul copilul poate ramane si cu si fara parinti.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger