AcasăNewsAntonescu i-a taiat telefonul special lui Basescu

Antonescu i-a taiat telefonul special lui Basescu

(foto: timpolis.ro)

Presedintele interimar al Romaniei, Crin Antonescu, a anuntat ca telefonul securizat din sediul de campanie al presedintelui suspendat Traian Basescu a fost intrerupt, asa cum cereau legile aflate in vigoare.

(foto: timpolis.ro)

Crin Antonescu, seful interimar al Romaniei a anuntat, vineri, ca a dat ordin scris sefului Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) sa intrerupa telefonul special care a fost instalat in sediul de camapanie al presedintelui suspendat Traian Basescu.

“Aceasta instalare s-a facut pe baza unor dispozitii verbale ale presedintelui inca in exercitiu la data la care a dat aceasta dispozitie. Am solicitat scris directorului STS, generalului Opris, i-am cerut sa ia neintarziat masurile pentru a se intra in legalitate- intreruperea functionarii acestor servicii speciale intr-un spatiu privat si pentru o persoana privata. In aceasta perioada, presedintele suspendat nu detine niciuna din calitatile publice prevazute a beneficia de aceste servicii. Cred ca STS va lua aceste masuri si odata cu ele, din punctul meu de veder, cazul este inchis”, a declarat acesta, citat de realitatea.net.

Crin Antonescu a prezentat si motivele pentru care a fost luata aceasta decizie, explicand ca, potrivit legilor, Traian Basescu nu are dreptul legal de a detine o linie de telefonie securizata, acesta fiind, in momentul actual, un simplu cetatean.

“Lucrurile sunt foarte clare, echipamentele instalate acolo au fost instalate in virtutea unei legislatii care prevede strict beneficiarii unor asemenea servicii. Au fost instalate printr-o interpretare mai larga decat prevede legea a notiunii de presedinte. Persoana care exericta atributiile acestei functii e una singura, nu avem in legislatie notiunea de presedinte suspendat. E unica interpretare posibila, nu exista nicaieri in Constitutie sau in legea STS, nici in regulamente deschise sau cu caracter secret o alta precizare in legatura cu posibili beneficiari sau vreo precizare referitoare la presedintele suspendat”, a explicat presedintele interimar.

author avatar
Ionut Zgimbau
172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger