Cu zece zile înainte de finalul lui 2019, Ludovic cel Bun, un fel de prim-ministru numit pentru împlinirea intereselor lui Klaus Iohannis, nicidecum pentru guvernarea României, declara că „declanşarea alegerilor anticipate nu este o variantă care să poată fi luată în calcul”. Acum, după o săptămână din noul an, același premier spune că mai marii PNL au hotărât constituirea unei comisii care să poarte discuții cu deputații și senatorii pe marginea oportunității declanșării alegerilor anticipate. Care? Cele ce sunt considerate o variantă ce nu poate fi luată în calcul sau cele pentru care o fi sunat, nerăbdător, telefonul de la Cotroceni?
Cu stilul acesta de a conduce, „politica predictibilă” cu care Iohannis impresionează doar auditoriul neșcolit în termenii subțiri ai discursului se dovedește a fi un banc idiot, în care mitocanii bolșevici sunt întotdeauna mai deștepți decât cowboy-i imperialiști. Ce este predictibil la Klaus Iohannis? Poate doar instabilitatea emoțională și politică, setea de tot mai multă putere precum și dorința de imagine de bonton. Ultima nedepășind faza de tentativă.
Ludovic, de ce?
Avem, așadar, o comisie care va colinda tot Parlamentul pentru a stabili dacă alegerile anticipate sunt oportune. Aceasta este varianta oficială. În realitate, însă, comisia va duce muncă de lămurire, indiferent de procedeele folosite, pentru a-i convinge pe aleși să țină aproape de PNL și să voteze împotriva celor două guverne ce vor fi numite după demisia lui Ludovic Orban. Până și aici te minunezi până unde poate ajunge impertinența liberalilor, care au știut de la bun început care este jocul mârșav în care au intrat. Ce dacă avem un guvern care funcționează legal, chit că are rezultate zero? Orban nu va invoca, în demisia lui, că habar nu are de politică, că rolul asumat îl depășește până la sufocare și că, ce mai tura-vura, conștiința îl obligă să demisioneze. De asemenea, nu va recunoaște nici că este lacheul lui Iohannis, ale cărui interese le reprezintă și că ar vrea să scape de rolul acesta compromițător. Bine. Și atunci de ce demisionează?
Cuiul din talpa lui Iohannis
Pe de altă parte, nici Marele Strateg nu-l va demite sau îi va cere demisia. S-ar discredita în fața tuturor, căci decizia de a-l numi premier, cu tot cu laudele aferente, i-a aparținut. Teoretic, Klaus Iohannis nu are motive să se teamă de ceva. Știe că nimeni nu îl va da jos, după cum știe și că mandatul căpătat nu mai are vreo miză majoră. Cu o opoziție inexistentă, care se revoltă pe Facebook și chițăie inutil sau stârnind râsul și mila, o să stea la Cotroceni nestingherit. Practic, însă, Marele Gânditor Politic are nevoie de anticipate pentru a-și duce la capăt planul de a acapara toată puterea. Social-democrații dețin, totuși, un număr mare de mandate, fapt ce le oferă posibilitatea de a vota numai ce îi avantajează, de restul dând la glezne adversarilor. Iar asta este exact ceea ce lui Iohannis nu-i convine.
Foamea de putere
Greu de crezut că inițiativa liberalilor va avea succesul scontat. Care senator sau deputat este dispus să-și piardă privilegiile după dizolvarea Parlamentului? Nu vorbesc doar de avantajele financiare, salariu plus sporuri plus îndemnizații pentru te miri ce, ci de toate sforile pe care le trăgeau cât timp erau la putere. Cine este gata să renunțe la pensia specială, căci un mandat întrerupt nu se mai ia în calcul la socotirea acesteia? Cine le oferă garanții că vor prinde aceleași locuri avantajoase într-o viitoare arhitectură a Parlamentului? Orban? Cu ce credibilitate? Hai să fim serioși. Presupunând că liberalilor le va reuși figura, ce se va întâmpla mai departe? Va urma dezastrul, negreșit, pentru că încă de pe acum se vede priceperea lor la guvernare. Vom avea decizii contradictorii, vor promova legi care nu aduc nimic bun, ci doar le vor anula pe cele existente, vor aduce oameni pe lângă care manechinul de la Sănătate sau guristul de la Muncă vor fi doar glumițe nevinovate și vor avea grijă să-i confere lui Klaus Iohannis toată puterea după care acesta tânjește. Altfel spus, tot un dezastru.