Cauta

Antanasiu: DNA nu mi-a prezentat niciun fel de proba. Incearca sa-mi strice imaginea

Teodor Atanasiu a sustinut, vineri, ca procurorii DNA nu i-au aratat probele pe care acestia le au impotriva sa, pentru a putea demonta acuzatiile, dar ca ar fi dat aceste informatii presei, pentru a-i „strica imaginea”.

 

foto realitateanet

Presedintele PNL Alba a precizat ca, in urma audierilor de joi, a aflat ca e acuzat de doua chestiuni grave. „Ieri (joi-n.r.) m-am prezentat la DNA Cluj sa aflu cu stupoare ca sunt invinuit de doua probleme foarte grave: ca am colaborat cu un grup de interlopi din Romania ca sa deturnez vointa electoratului care-l iubeste pe Traian Basescu. (…) A doua ca as fi dat bani nu stiu cui si mijloace de transport ca sa deturnam aceasta vointa de iubire catre Basescu si sa-l trimitem acasa de la Cotroceni”, a declarat liderul PNL Alba.

Atanasiu sustine ca, desi a cerut sa ii fie aduse la cunostinta probele impotriva sa, procurorii DNA nu ar fi facut acest lucru. In schimb, au dat communicate de presa. „Surpriza mea cea mare dupa ce mi-au fost aceste invinuiri a fost ca, desi i-am zis doamnei procuror ca nu am nimic de ascuns nu mai am nevoie sa mai stau sa-mi iau avocat, si sunt dispus sa colaborez si sa ii dau ce declaratie doreste dansa, nu mi s-a adus la cunostinta niciun fel de proba in ce priveste acuzarea. Cu stupoare, dupa ce m-am intors acasa, vad ca e plina presa de tot felul de comunicate ale DNA-ului, care mie nu mi-au fost aduse la cunostinta, si prin care ei sugereaza diverse probe”, a declarat fostul ministru al Apararii.

Din acest motiv, Atanasiu considera ca procurorii „incearca sa-i strice imaginea publica trimitand direct mediei tot felul de comunicate”. Fostul ministru al Apararii a reiterat ideea ca sta la dispozitia anchetatorilor. „Eu sunt in continuare la dispozitia organelor statului roman, pentru a clarifica aceasta situatie de prost gust pentru mine”, a mai spus liberalul.

Atanasiu este urmarit penal, fiind acuzat ca „in intelegere cu invinuitul Samson Dumitru (fiul vitreg al actualului ministru al Apararii, Corneliu Dobritoiu-n.r), a initiat o actiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania si Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense in bani si alte foloase materiale”, potrivit unui comunicat al DNA.

Deputatul si-ar fi folosit influenta in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala partidului politic din care face parte, ar fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si s-ar fi asociat pentru savarsire de infractiuni, sustin procurorii DNA, in acelasi comunicat.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã
  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia
  • Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?
  • Cătălina Porumbel, jurnalista cu morală de platou și soție de sinecurist
  • Alege ce citești
  • Traian Băsescu, despre reacția autorităților în cazul dronelor rusești: ,, Ne punem singuri în situații ridicole”
  • ”Airbusul sateliților” vs Starlink
  • Furtuna Zack lovește Europa Centrală: efecte și asupra vremii din România
  • Exit mobile version