Cauta

ANRE majorează tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, de la 1 iulie

Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare – susține Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuţie a gazelor naturale şi după eliminarea substanţială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025.

Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menţinerea echilibrului între nevoia de investiţii în reţea şi protejarea consumatorilor finali”, a informat ANRE.

ANRE subliniază, într-un comunicat, că modificarea tarifelor de distribuţie este rezultatul contextului economic şi investiţional actual, nu al unei dorinţe de a creşte povara financiară asupra consumatorilor.

Principalii factori care au determinat ajustarea

Și că principalii factori care au determinat această ajustare sunt:

„Ţinând seama la stabilirea tarifelor de influenţa acestor factori, ANRE se asigură că operatorii de distribuţie îşi pot continua activitatea în condiţii normale, investind în infrastructură şi calitatea serviciilor, fără a compromite stabilitatea pe termen lung a reţelelor de gaze naturale”, precizează ANRE.

Impactul asupra consumatorilor

Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare – susține sursa citată.

ANRE dă și un exemplu – pentru un client casnic care locuieşte într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea creşte cu circa 2 lei pe lună, preţul facturat neputând depăşi preţul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislaţiei în vigoare.

„Consumatorii finali sunt în continuare protejaţi de plafonarea preţului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură preţul facturat nu va depăşi preţul plafonat existent, chiar şi după aplicarea noilor tarife de distribuţie.

Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuţie nu va aduce costuri suplimentare generate de preţuri peste plafonul stabilit, astfel că populaţia va continua să beneficieze de protecţie faţă de creşteri bruşte ale preţurilor gazelor naturale”, menţionează ANRE.

Echilibrul între costuri și protecția consumatorilor

Prin aprobarea acestor tarife de distribuţie, ANRE urmăreşte în mod direct asigurarea unui echilibru just între recunoaşterea costurilor justificate ale operatorilor şi protejarea intereselor consumatorilor.

„Pe de o parte, operatorii de distribuţie trebuie să îşi acopere costurile operaţionale (cum ar fi mentenanţa reţelelor, cheltuielile cu personalul şi achiziţia de materiale) şi costurile de capital (legate de investiţiile în infrastructură şi extinderea reţelei). Pe de altă parte, ANRE are misiunea de a se asigura că aceste costuri sunt justificate şi eficiente, astfel încât consumatorii să nu plătească mai mult decât este necesar pentru un serviciu sigur.

Noua ajustare tarifară a fost concepută exact în acest spirit: costurile recunoscute au fost analizate cu atenţie pentru a fi doar cele strict necesare şi justificate. ANRE subliniază că astfel de ajustări periodice permit menţinerea fiabilităţii pe termen lung a serviciului de distribuţie a gazelor naturale”, mai susține ANRE.

Decizia de aprobare a tarifelor reglementate de distribuţie a gazelor naturale s-a făcut în conformitate cu prevederile legale şi metodologiile în vigoare, asigurând transparenţa şi corectitudinea procesului – menționează aceeași sursă. La baza stabilirii acestor tarife stau Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, împreună cu Ordinul ANRE nr. 89/2024 (privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie din sectorul gazelor naturale).

Conform acestor reglementări, ANRE stabileşte tarife de distribuţie diferenţiate pentru fiecare operator de distribuţie a gazelor naturale şi pentru fiecare categorie de clienţi din portofoliul acestuia, în funcţie de consumul anual, ţinând seama de costurile justificate ale fiecărui operator.

Tarifele aprobate includ, fără a se limita la, costuri legate de:

De asemenea, tarifele de distribuţie se stabilesc pentru un an tarifar, care în sectorul gazelor naturale începe la 1 iulie şi se încheie la 30 iunie anul următor. Astfel, tarifele aprobate la acest moment, vor fi valabile de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2026, după care ANRE va reevalua nivelul tarifelor în funcţie de noile condiţii economice, de costurile realizate şi de investiţiile realizate de operatori.

ANRE doreşte să reasigure consumatorii din România că această ajustare de tarif este una moderată şi justificată, care nu are scopul de a împovăra populaţia, ci de a permite continuarea investiţiilor în reţeaua de gaze naturale şi menţinerea unui serviciu sigur şi fiabil.

Protecţia consumatorului rămâne o prioritate: chiar şi cu aceste tarife uşor mai ridicate, preţul din facturile cetăţenilor nu va creşte peste nivelul plafonat deja cunoscut, iar calitatea serviciului de distribuţie va putea fi susţinută prin resursele obţinute.

Consumatorii sunt încurajaţi să se informeze în continuare despre componentele facturii lor la gaze naturale şi să urmărească comunicările ANRE pentru a înţelege modul în care evoluţiile din sectorul energetic îi pot afecta”, precizează reprezentanții Autorității, în același comunicat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Ritmul mesei contează: De ce mâncatul pe fugă îți afectează sănătatea mai mult decât crezi
  • ”Tăticul a ajuns acasă”, dar cum rămâne cu Ucraina?
  • CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi
  • Peștele de la cap se-mpute. Inspectorii ANAF, trimiși de șefi doar la micile afaceri românești
  • Exit mobile version