AcasăNewsANI: Solicitam revocarea din functie a senatorului Mircea Diaconu

ANI: Solicitam revocarea din functie a senatorului Mircea Diaconu

Mircea Diaconu trebuie revocat din functia de senator, este cererea pe care ANI a facut-o  Senatului ca urmare a deciziei de incompatibilitate in care afost gasit actorul.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a cerut, marti, Senatului revocarea din functia de senator a actorului Mircea Diaconu ca urmare a nerespectarii prevederilor legale in materie de incompatibilitati.

Cererea survine dupa ce Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil ca urmare a faptului ca in perioada  2008-2011 a ocupat, simultan, functia de senator si pe cea de director al Teatrului Nottara.

„Agentia Nationala de Integritate solicita Senatului Romaniei aplicarea cu celeritate a sanctiunilor prevazute de lege, respectiv revocarea din functie a senatorului Mircea Diaconu. Orice amanare privind aplicarea prevederilor legale in materia incompatibilitatilor afecteaza, in mod grav, atat obiectivele Romaniei asumate prin Mecanismul de Cooperare si Verificare, cat si perceptia cetatenilor asupra domniei legii si a statului de drept”, se arata intr-un comunicat al ANI postat pe site-ul propriu al institutiei.

In plus, sustin cei de la ANI, Mircea Diaconu nu ar trebui sa mai candideze pentru o functie in cadrul Parlamentului pe o perioada de trei ani, acest lucru fiind stipulat in Legea 176/2010.

„De asemenea, mentionam faptul ca Mircea Diaconu nu mai poate candida pentru o functie eligibila de membru al Parlamentului pe o perioada de trei ani, potrivit prevederilor art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 – <<persoana eliberata sau destituita din functie […] sau fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica […], pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeaşi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului>>”, se mai arata in comunicatul celor de la ANI.

author avatar
Ionut Zgimbau