Fostul premier britanic Gordon Brown a avertizat că Regatul Unit, odinioară respectat în întreaga lume pentru toleranţa şi deschiderea către exterior, îşi arată în prezent o faţă a intoleranţei şi divizării: “La nici trei săptămâni după ce a ajuns premier Boris Johnson, naţionalismul englez este în ascensiune, Partidul Conservator şi Unionist s-a reîncarnat în Partid Conservator şi al Brexitului, iar de unionism pare să nu mai rămână nici urmă”.
Brown, care a fost premier între 2007 şi 2010, a mai spus că naţionalismul dezmembrează Regatul Unit, împingându-l către „o calamitate economică fără precedent, precipitată de o ieşire fără acord din Uniunea Europeană”. “Nu vor putea supravieţui divizării şi haosului unui Brexit fără acord. Pentru a preveni ascensiunea naţionalismului disfuncţional, primul pas este stoparea din faşă a unui Brexit fără acord. Marea Britanie este lipsită de un scop unificator suficient de puternic pentru a-l menţine unit şi pentru a ţine deoparte cele patru naţionalisme – scoţian, irlandez, englez, dar şi naţionalismul galez, în ascensiune”, a scris fosrul premier laburist în The Observer. Boris Johnson a transmis UE că nu are sens să poarte noi discuţii pe tema acordului de ieşire decât în măsura în care negociatorii sunt dispuşi să renunţe la „plasa de siguranţă” pe care o acceptase predecesoarea sa Theresa May. Însă Bruxelles-ul i-a transmis lui Johnson că nu este pregătit să redeschidă negocierile privind acordul de „divorţ” agreat cu May, dar care a fost respins de trei ori de parlamentul britanic.