Cauta

Angela Merkel, convinsa ca vor fi gasite cele mai bune solutii cu ocazia summitului UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si-a exprimat “convingerea” ca tarile europene vor identifica cele mai bune solutii cu ocazia Consiliului European.

Angela Merkel, convinsa ca vor fi gasite cele mai bune solutii cu ocazia summitului UE - Ziarul National“Vom gasi solutii bune. Sunt convinsa ca vom gasi solutii pentru toate problemele”, a declarat Merkel in cadrul congresului PPE desfasurat la Marsilia, recunoscand ca dezbaterile vor fi “dificile” la summitul european. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a reiterat, joi, ca doreste un acord privind disciplina bugetara la nivelul celor 27 de state membre UE, avertizand ca, daca nu se va ajunge la un consens, masurile vor fi aplicate doar in zona euro.

Seful statului francez a reamintit ca Franta si Germania sunt favorabile unui acord la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reiterand insa ca, in cazul unui esec, acordul va fi semnat doar cu cele 17 state membre ale zonei euro. “Vrem cele 27 de state, dar, daca in interiorul celor 27 va fi un blocaj, vom trece la 17”, avertizeaza Sarkozy.

Franta si Germania le vor prezenta, joi seara, celor 27 de state UE un proiect comun de revizuire a tratatelor europene care ar inaspri considerabil disciplina bugetara.eful statului francez a reamintit ca Franta si Germania sunt favorabile unui acord la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reiterand insa ca, in cazul unui esec, acordul va fi semnat doar cu cele 17 state membre ale zonei euro. “Vrem cele 27 de state, dar, daca in interiorul celor 27 va fi un blocaj, vom trece la 17”, avertizeaza Sarkozy.

De altfel, Sarkozy a apreciat ca europenii trebuie sa ajunga, vineri, la un acord privind guvernarea economica integrata, altfel s-ar putea sa nu aiba a doua sansa. “Trebuie sa decidem imediat. Cu cat amanam mai mult luarea unei decizii, cu atat va fi mai costisitor, cu atat va fi mai putin eficient; daca vineri nu vom ajunge la un acord, nu vom mai avea o noua sansa”, insista Sarkozy.

 

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Exit mobile version