AcasăNewsAngajat de la Penitenciarul Jilava, confirmat cu noul coronavirus

Angajat de la Penitenciarul Jilava, confirmat cu noul coronavirus

Vești venite marți după-miază dinspre Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) indică faptul că un angajat al Penitenciarului București – Jilava a fost depistat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2.

Confirmarea a venit chiar în cursul acestei zile, sursa citată precizând că testarea s-a făcut după ce persoana respectivă a prezentat o stare febrilă, situație care nu a apărut în timp ce acesta muncea. „Polițistul de penitenciare a purtat, în executarea serviciului, echipament de protecție (mască, mănuși), și nu a intrat în contact cu persoane confirmate sau suspecte”, informează ANP.

După ce a venit confirmarea, a fost informată Direcția de Sănătate Publică Ilfov, trecându-se și la identificarea posibililor contacți ai polițistului de penitenciare. Angajatul respectiv „se afla la domiciliu, conform planificării, din data de 13.04.2020”.

Până la momentul emiterii informării de la ANP, nu mai exista nicio altă confirmare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Jilava, mai precizează sursa citată.

author avatar
Cristina Stefan
163 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger