Cauta

Andreea Marin, „călcată” de hoţi, în Voluntari! Cum s-a terminat totul?

andreea-marin

Vestea cumplită despre Andreea Marin! A ajuns pe masa de operație: „Mi-au scos doi pumni de celule, 800 de grame”

Vedeta de televiziune Andreea Marin a trecut prin clipe de spaimă, sâmbătă seară, după ce hoţii i-au spart casa din Voluntari.

Mai mulți indivizi au încercat să pătrundă în casa acesteia din Voluntari, însă au declanșat alarma. Din fericire, acest zgomot i-a speriat pe infractori, care au luat-o la fugă. Deocamdată, n-au apărut informaţii dacă Andreea Marin şi fetiţa ei erau acasă, în momentul spargerii.

Poliţia a confirmat spargerea

Colegii mei din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați de către o societate de pază cu privire la faptul că la un imobil din orașul Voluntari a fost comisă o tentativă la infracțiunea de furt calificat.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii orasului Voluntari pentru efecturea de cercetări specifice.

În prezent se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat„, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Ilfov Anne-Marie Ciolcă, pentru Antena 3.

Agenții firmei de pază care monitorizează casa Andreei Marin, s-au deplasat rapid la fața locului, însă nu i-au mai găsit pe hoți. Ulterior au anunțat incidentul la 112, iar polițiștii orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului.

Oamenii legii au făcut cercetări la casa vedetei, iar acum îi caută pe cei care au încercat să intre prin efracție în imobil.

Casa Andreei Marin, spartă şi în 2015

Hoţii i-au spart casa Andreei Marin şi în urmă cu 6 ani. „Din fericire, hoţii nu au avut ce sa fure de mare valoare, pentru ca nu deţin bijuterii scumpe şi nu ascund comori în casă.

N-am făcut niciodată parada cu bunurile pe care le detin, de exemplu, am aceeaşi masina de mulţi ani de zile, nici nu intentionez s-o schimb, pentru că nu ţin să fiu la moda cu noile aparitii, iar în casă nu ţin niciodata, din principiu, sume mari de bani, ci doar necesarul pentru viaţa cotidiană.

Nu aş fi avut nici aceasta sumă dacă nu am fi fost acum în reparaţii”, a declarat Andreea Marin, în 2015.

Ultimele stiri

  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Clanker, skibidi, rizz. De ce internetul venerează argoul
  • O „Aspirină” pentru Xavi
  • Patru tipuri de burse în învățământul preuniversitar aprobate de Guvern/Ce sume se acordă și cine beneficiază
  • Crima China
  • Câteva considerații referitoare la aniversarea de la Beijing
  • Italia era odinioară ”bad boy” al Europei. Acum, Franța preia ștafeta
  • VIDEO. Spaimă pe o stradă aglomerată din centrul Londrei, după ce un autobuz a lovit mai mulți pietoni: sunt persoane rănite
  • Doamna Țoiu e șahist la simultan? Și cu nepalezii, si cu chinezii? E greu
  • Exit mobile version