AcasăNewsAncheta privind Sectia de Arsi de la Floreasca, preluata de procurorii anticoruptie

Ancheta privind Sectia de Arsi de la Floreasca, preluata de procurorii anticoruptie

Trimis intr-o prima faza catre procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti, dosarul va ajunge in atentia reprezentantilor Directiei Nationale Anticoruptie.

Este vorba despre ancheta in care se fac verificari pe marginea neregulilor descoperie in urma verificarilor facute de Corpul de Control la Sectia de Arsi din cadrul Spitalului Floreasca din Capitala. Dosarul va ajunge in atentia procurorilor anticoruptie, din cate anunta luni dimineata Digi24, dupa ce fusese trimis de la Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti la Parchetul Capitalei.

In privinta cauzei aflate in cercetare, pe 24 mai, pe pagina electronica a Corpului de Control al primului-ministru era facut public, prin intermediul unui comunicat, faptul ca forul superior de control din cadrul Ministerului Sanatatii, Corpul de Control, facuse, in intervalul 26-29 aprilie anul curent, o verificare la spitalul Floreasca. „Concluziile acestui control sunt ca Unitatea de ingrijire a arsilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenta (Floreasca) nu este inca functionala, in ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului si a inaugurarilor oficiale efectuate in ultimele luni”, anuntau, la vremea respectiva, reprezentantii forului subordonat premierului.

Totodata, se mentiona faptul ca „din verificarea efectuata de catre comisia de control privind functionarea aparaturii medicale, s-a constatat ca Barocamera, nu este functionala si nici instalata, cu toate ca exista proces verbal de receptie a acesteia si proces verbal de punere in functiune si de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. In plus, barocamera a fost deja achitata, pe baza presupusei puneri in functiune”. Nu in ultimul rand, era anuntat faptul ca se decisese „sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti, pentru posibile fapte de natura penala, avand in vedere intocmirea nereala a procesului verbal de punere in functiune a Barocamerei si plata contravalorii acesteia” catre furnizor.

sursa foto: scub.ro

92 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger