AcasăNewsAncheta privind moartea lui Ionut Anghel a ajuns la final. Cine va...

Ancheta privind moartea lui Ionut Anghel a ajuns la final. Cine va fi trimis in judecata!

Parchetul instantei supreme a finalizat ancheta in cazul lui Ionut Anghel, copilul care a murit dupa ce a fost muscat de maidanezi, a anuntat, vineri, procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu.

Procurorii Parchetului Instantei Supreme au trimis in judecata, vineri, in dosarul „Ionut”, Administratia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidential si pe Constantin Ciorascu, acestia fiind acuzati de ucidere din culpa.

Viata lui Ionut Anghel, in varsta de patru ani, a fost curmata in mod tragic in data de 2 septembrie 2013, dupa ce a fost atacat de maidanezi, pe un teren din apropierea Parcului Tei. Pe trupul copilului au fost gasite sute de plagi, declara, in 3 septembrie 2013, medicul care a facut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul National de Medicina Legala, citat in presa autohtona.

Dosarul privind moartea crunta a lui Ionut Anghel a fost deschis in data de 3 septembrie 2013, de Parchetul Tribunalului Bucuresti, ancheta fiind preluata o zi mai tarziu de procurorii Parchetului instantei supreme, care au facut cercetari pentru ucidere din culpa.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie anunta, in 27 septembrie 2013, ca reprezentantii legali ai Administratiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidential SRL Bucuresti, precum si Constantin Ciorascu, proprietarul terenului unde Ionut Anghel a fost omorat de caini, au fost citati pentru a li de aduce la cunostinta invinuirile si pentru a fi audiati in calitate de invinuiti.

In acest dosar au fost audiati, printre altii, parintii si bunica lui Ionut Anghel, Razvan Bancescu – coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, Carmen Secareanu – presedinta Asociatiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica – fost voluntar al Asociatiei Caleidoscop, Marcela Pisla – presedinta Asociatiei „Cutu, cutu”, Constantin Ciorascu – proprietarul terenului unde Ionut Anghel a fost ucis de caini, si Octavian Sandu – cel care l-a adus pe fratele lui Ionut Anghel la bunica acestuia in tragica zi, in Parcul Tei.

Sase caini au fost ridicati, in 2 septembrie 2013, de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, acolo unde a fost ucis de caini Ionut Anghel, unul dintre maidanezi, care avea urme de sange pe bot, fusese sterilizat de ASPA si adoptat de Fundatia Caleidoscop in 2008.

author avatar
Alina Costache