O anchetă de proporții are loc în Italia, după ce mai mulți muncitori români, dintre care unii lucrau ilegal, au fost exploatați în sere și cazați în condiții inumane.
Angajatorul italian a fost denunțat și trebuie să răspundă acum în fața legii.
Românii erau cazați în condiții îngrozitoare
Autoritățile au descoperit o fermă agricolă aflată în Sicilia, în orașul Vittoria, unde erau exploatați muncitori români.
Firma se ocupă de cultivarea pepenilor și legumelor. La controalele efectuate, a ieșit la iveală faptul că românii erau cazați în condiții absolut precare, îngrozitoare.
Compania angajatoare nu le respecta drepturile și, în plus, îi punea pe unii lucrători să muncească la negru. Celor angajați cu forme legale li se plătea un salariu de mizerie, sub cel convenit în contractul de muncă încheiat la nivel național și regional.
În plus, niciunul dintre muncitorii români care lucrau în serele acestei companii din Vittoria nu purta echipament de protecție și nici nu efectuase controale medicale, așa cum prevede legea.
După investigația poliției, relatată în presa italiană, patronul firmei agricole a fost deferit autorităților judiciare pentru încălcări ale legii privind exploatarea forței de muncă și pentru că angajat un cetățean străin care nu respecta regulile de rezidență.
Fenomenul exploatării muncitorilor români este destul de extins.
Multe companii, în special din domeniul agricol, angajează imigranți și profită de aceste persoane vulnerabile pentru a le remunera cu salarii mizere în schimbul muncii lor, ținându-i în condiții care iarăși nu respectă standardele europene.
ZIARE.COM JEGUL PRESEI ROMANESTI , GREATA SI VOMA DIN MASS MEDIA CU ANALFABETI CE COPIE ARTICOLELE DE PE INTERNET SI SE DAU JURNALISTI
CEI MAI SCARBOSI SI INFAMI COPISTI SI MOOISTI DIN PRESA ROMANEASCA SE GASESC PE ZIARE.COM
CENZURA SI LINSUL IN KOOR PE ZIARE.COM A LUAT PROPORTII CA IN DICTATURA CEAUSISTA
ROMANII TOTI SE K KA IN GURA VIERMILOR POSTACI DE PE ZIARE.COM
TRADATORII SI VANZATORII DE TARA SI COPII SUNT LA PUTERE SI CONDUC AZI ROMANIA
Brâncuși a spus rudelor, după ce s-a întors de la Paris, într-o vizită: „când am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Acum, vă găsesc și mai săraci și mai proști”.
https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/emisiuni/2013/sezonul-1/mostenirea-lui-brancusi-partea-iii-v-am-lasat-saraci-si-prosti-va-gasesc-si-mai-saraci-si-mai-prosti.html
https://historia.ro/sectiune/general/petre-tutea-am-stat-13-ani-in-temnita-pentru-un-587083.html
Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!
Citat de Petre Țuțea
👍👍👍
Alegeti numai paraziti ca Petre Tutea!
ce ai cu Petre Tutea, imbecilule ?
Lasa- l ca e diliu , si iara incepe sa strige pe aici ca vrea sa suga pola si sa si-o traga la gaooz
Jidanii i-au gonit par români din România, ptr. a se instala ei. Plosnitele dracului sug sângele românilor…….iar guvernul criminal tace si danseaza pe cadavrele noastre.
Iuda,tot Iuda,nu?
Si asa paná la sfarsitul zilelor!
Asa merita slugile Europei daca in RO nu vor sa munceasca.
E,ca un drog!
Tu nu poti intelege!
De ce?
Pentru cá,nu ai experimentat!
Asta nu inseamná cá afará e…páine si miere!
Toatá problema,se rezumá la nucleu si anume familia!
Din pácate,familia in Romania e dezbinatá,si anume nu se intelege tatá cu fiu,frate cu sorá etc!
Atunci ,calea exilului!