Cauta

ANAF se impune prin plangeri penale

Nu este de ajuns ca te trezesti cu ANAF in firma, venita acolo nu la o cafea, ci la un control serios care se soldeaza – indiscutabil – cu o impunere fiscala mare cat China. Abia in momentul in care vrei sa o contesti constati ca esti blocat la mantinela.

Inspectorii vin in control dar firmele nu pot contesta impunerile de plata

Artificiul la care recurge ANAF este usor de inteles. Impunerea, fiind executorie, trebuie achitata. Numai ca inspectorii iti fac si o sesizare penala in urma verificarilor efectuate, pentru presupuse fapte legate de evaziunea fiscala. Iar in clipa in care vrei sa contesti impunerea esti legat de maini si de picioare, pentru ca, pana la solutionarea cauzei penale deschise, nimic din ceea cetine de impunere nu se poate judeca. Regula de drept spune ca „penalul tine in loc civilul”. Asadar, solutionarea contestatiei intra in asteptare. De regula, mai devreme de 4 sau 5 ani nu se rezolva nimic in procesul penal. Abia dupa aparitia unei hotarari definitive se poate trece la introducerea si judecarea contestatiei privind impunerea fiscala. Ceea ce, intr-un limbaj mai accesibil, inseamna inca niste ani de asteptare, cam tot 4-5. Intre timp, cei care au o situatie financiara solida sau datoreaza sume mai mici pot rezista, ceilalti ajung in insolventa sau faliment, dar ANAF pare mai putin interesata de aceasta problema, dupa cum nu pare interesata nici de faptul ca firmei i se restrictioneaza in mod grosolan accesul la justitie. Lucrurile ar capata o cu totul alta turnura daca inspectorii ar formula sesizarea penala numai si numai atunci cand exista suspiciunea fundamentata de evaziune si frauda, lasand culoar liber contestarii deciziei de impunere. Oricum, peste 8-10 ani, dupa castigarea proceselor, ANAF va trebui sa restituie sumele, la care se adauga dobanzi. Si atunci, care este logica?

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • PSD predă România USR
  • Yuanul chinezesc vs dolarul american
  • Noua eră a armelor nucleare
  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Exit mobile version