Cauta

Amnistie şi graţiere, la revedere!

Legea amnistiei şi graţierii, depusă din 2017 în Parlament, a fost respinsă, marţi, de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cu un vot în unanimitate.

Amnistie şi graţiere, la revedere! - Ziarul National

Votul în plen va avea loc miercuri, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Proiectul prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Opoziţia a strâns semnăturile necesare care au dus la convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară în această săptămână, iar unul dintre punctele ordinii de zi propuse este respingerea acestui proiect.

Deputaţii jurişti discută în continuare pe tema Legii recursului compensatoriu. Opoziţia solicită abrogarea acestei legi, însă PSD se opune.

Foto: Twitter

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version