Cauta

Americanii si rusii ii atrag pe jihadisti in Siria, ca sa-i elimine

Americanii si rusii s-au inteles sa transforme Siria intr-un front in care sa-si gaseasca sfarsitul cat mai multi luptatori islamisti, scrie agentia de stiri Debka.

Luptatorii islamisti au fost ademeniti in Siria

Luptatori islamisti din toate colturile lumii, din Asia, tari din Orientul Mijlociu, din nordul Africii, chiar si din Europa, se duc spre frontul creat in Siria.

Siria, „campurile ucigase” pentru Al Qaida

Chiar presedintele sirian, Bashar al-Assad, impotriva caruia s-a format acest front, a remarcat in mesajul sau catre natiune, ca „Occidentul s-a straduit sa-i atraga spre Siria pe acesti teroristi care actionau in Irak, in Afganistan si in alte tari”, ca Sudan, Somalia, Yemen. Assad cerea cetatenilor sa se mobilizeze impotriva acestor teroristi. Daca mai e nevoie! Pentru ca 16 nave rusesti, de razboi si insotitoare, se afla ancorate de-a lungul coastelor siriene. Acestea au adus mii de luptatori din trupele speciale rusesti, vehicule de lupta si echipamente. Oficial, navele rusesti constituie un „scut” antirachetele Patriot, desfasurate de SUA, Germania si Olanda in Turcia, la granita cu Siria. Neoficial, rusii se lupta cu jihadistii.

Trupe antitero in Libia si Sinai

Israelul se ocupa direct de islamistii care, conform premierului Benjamin Netanyahu, „au patruns in zona Inaltimilor Golan, dupa ce armata siriana s-a retras din regiune”. SUA l-au trimis pe adjunctul sefului contrainformatiilor militare, Michael Vickers, la Cairo, unde, la 12 ianuarie, va avea loc o reuniune pentru „a revitaliza razboiul antitero pe doua fronturi-cheie: in Libia si in Sinai, Egipt, unde SUA vor desfasura trupe speciale”. Islamistii vor fi incercuiti!

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version