Cauta

Americanii au vrut sa bombardeze Luna!

Desi pare scenariul unui film SF, este vorba de „Proiectul A 119”, unul dintre cele mai bizare si controversate din perioada Razboiului Rece.

Proiectul A 119 explozia unei bombe atomice pe astrul noptii pentru descurajarea URSS

La inceputul anilor 50  Statele Unite se aflau intr-o competitie acerba cu URSS pentru cucerirea cosmosului, mai ales ca progamul spatial sovietic o luase cu mult inaintea celui american. S-a dorit constructia unei rachete, purtatoare de o bomba nucleara, similara cu cea de la Hiroshima, care urma sa fie detonata pe suprafata vizibila a Lunii. Se urmarea astfel ca expozia sa fie vazuta de pe Pamant, mai cu seama din URSS, si astfel rusii sa creada ca astronautii americani au pus piciorul pe astrul noptii si efectueaza diferite teste pe-acolo. Naivitate sau prostie, insa Leonard Reiffel, unul dintre fizicienii care au lucrat la acest proiect, isi aduce aminte ca lucrarile erau  destul de avansate: „Acum pare ceva ireal, dar in acei ani lucrurile erau foarte incordate. Din punct de vedere tehnic, reusita era sigura si, conform calculelor noastre de atunci, racheta lovea Luna cu o precizie de 3 kilometri.” Cu doar citeva zile inainte de lansare, misiunea a fost anulata, considerandu-se ca impactul public dupa o Luna bombardata ar aduce prejudicii SUA si NASA. Proiectul A 119 a fost desecretizat,  abia dupa ce cunoscutul astrofizician american Carl Sagan si-a publicat biografia, insa Pentagonul nu a confirmat, dar nici infirmat autenticitatea lui.

Ultimele stiri

  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Exit mobile version