Atacul asupra rafinăriilor saudite a fost comis cu armament iranian! Iar rachetele nu au fost lansate din Yemen, așa cum revendicau rebelii huthi, ci de undeva de pe teritoriul Iranului. Anunțul Arabiei Saudite aruncă în aer toată politica internațional – diplomații trag la foc automat, încercând să împiedice izbucnirea unui conflict armat ce se poate dovedi catastrofal pentru Orientul Mijlociu, șefii de state fac și desfac alianțe în culise, în timp ce părțile așa-zis neimplicate își verifică arsenalul, în caz că-i nevoie.

America și Iranul sunt la un pas de război, avertizează comunitatea internațională, o variantă pe care o ia în calcul chiar și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Facem apel la toate părțile să împiedice astfel de atacuri deoarece ele pot avea consecințe de nebănuit pentru întreaga regiune. Suntem extrem de îngrijorați de riscul unei escaladări a situație”. Totuși, Stoltenberg nu se ferește să arate spre degetul spre un vinovat: „Iranul susține diferite grupări teroriste și este responsabil de destabilizarea întregii regiuni”.
Washingtonul și Riadul acuză Iranul că se află în spatele atacului asupra rafinăriilor saudite, chiar dacă atentatul a fost deja revendicat de rebelii yemeniti huthi. Donald Trump deja s-a grăbit să declare că America „este pregătită să riposteze”. Conform unor surse citate de CNN (evident!), dronele care au lovit cele două rafinării puteau veni din nord, nicidecum din sudul regiunii, prin urmare vizate sunt mai degrabă Irakul și Iranul, nicidecum Yemenul. Cum premierul irakian Adel Abdel Mahdi i-a reafirmat deja neimplicarea în atac secretarului de stat american Mike Pompeo, ghici pe cine a căzut măgăreața?! „Rezultatele preliminare arată că armele utilizate sunt iraniene. Acum lucrăm pentru a determina și locaţia de unde s-a tras”, a declarat colonelul Turki al-Malki, purtătorul de cuvânt al coaliţiei conduse de Arabia Saudită, care efectuează raiduri aeriene în Yemen.
Trump îndeamnă: pregătiți-vă!
Președintele SUA nu își ascunde gândul de a lansa o acţiune militară împotriva Iranului. „În contextul apelurilor pentru detensionarea situaţiei, Iranul a lansat acum un atac fără precedent asupra fluxului energetic global. Nu există nicio dovadă că atacurile au fost lansate din Yemen. Cerem tuturor naţiunilor să condamne public şi fără echivoc atacurile Iranului. Statele Unite vor colabora cu partenerii şi aliaţii pentru a se asigura că pieţele energetice rămân aprovizionate bine şi că Iranul va fi tras la răspundere pentru agresiune”.
O declarație scurtă și direct acuzatoare la adresa Teheranului. Indiferent de rezultatul anchetei saudite, americanii au stabilit cine se face vinovat. Iranul trebuie să plătească, dar să vedem și cum o să fie posibil asta! Deocamdată, Moscova nu se bagă, doar îndeamnă comunitatea internaţională să nu tragă concluzii pripite: „Le cerem tuturor ţărilor să se abţină de la orice acţiune ori concluzie pripită care pot agrava situaţia. Acest incident reprezintă o situaţie foarte neplăcută pentru pieţele mondiale ale petrolului”.