Grupul german a acceptat să plătească până la 127 de milioane de dolari pentru stingerea procesului colectiv care i s-a intentat în Australia în urma scandalul emisiilor –Dieselgate.
Suma variază în funcţie de cât de mulţi proprietari ai celor 100.000 de vehicule diesel afectate (Volkswagen, Audi şi Skoda) se vor alătura procesului colectiv, a declarat avocatul Julian Schimmel. Înţelegerea a fost anunţată de Tribunalul Federal din Sydney şi de firma de avocatură Maurice Blackburn şi urmează să fie aprobată şi de un judecător. În 2016, şi Autoritatea Consumatorilor din Australia a dat în judecată VW pentru că a vândut intenţionat peste 57.000 de vehicule care nu îndeplineau reglementările privind emisiile. Global, VW a plătit pentru implicarea în scandalul emisiilor aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari). În mai, compania a anunţat că a pus deoparte încă un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru cheltuieli juridice. În septembrie 2015, producătorul din Wolfsburg a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Un scandal care l-a costat peste 27 de miliarde de euro.