Cauta

Amendă uriașă pentru OMV Petrom: Compania, vinovată de MOARTEA unui copil

Magistrații Judecătoriei Ploiești au decis, luni, să condamne OMV Petrom la plata unei amenzi penale de un milion de lei și la achitarea a 250.000 de euro, daune morale, rudelor unui copil din Prahova care a murit în urma inhalării unor gaze de la o sondă. Decizia nu este definitivă.

omv
Foto Twitter

Potrivit portalului instanțelor, Judecătoria Ploiești „condamnă pe inculpata S.C. OMV. Petrom S.A., (…) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000.000 lei (250 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 4000 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”.

Prin aceeași sentință s-a hotărât și acordarea de daune morale în valoare de 250.000 de euro.

„Admite în parte acțiunea civilă formulată de părţile civile și obligă inculpata S.C. OMV. Petrom S.A la plata de despăgubiri civile către părțile civile astfel: către partea civilă F. C. (având calitate de tată al defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plății, către partea civilă F. E., (având calitate de mamă a defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale”, se arată în soluția dată.

De asemenea, cei cinci frați ai copilului care a murit în urma inhalării gazelor ar urma să primească fiecare câte 30.000 de euro.

Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Reprezentanții companiei nu au putut fi contactați.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version