AcasăNewsAmbulanțierii și-au strigat nemulțumirile în fața Parlamentului. Jandarmii au intervenit și le-au...

Ambulanțierii și-au strigat nemulțumirile în fața Parlamentului. Jandarmii au intervenit și le-au spulberat protestul

Protestul ambulanțierilor anunțat astăzi în fața Parlamentului a fost oprit de jandarmi. Angajații de pe ambulanță, nemulțumiți că nu toți primesc stimulentul de risc, așa cum au promis autoritățile, nu au primit autorizație.

Aceștia s-au strâns, miercuri, în fața Parlamentului, dar nu au primit aprobare de la Primărie pentru desfășurarea protestului. Majoritatea a venit cu echipamentul de lucru, cu vesta şi şapca de protest, mănuşi, mască şi viziere. S-a respectat și distanța de 1,5 metri, scrie Gândul.ro.

Ambulanțierii și-au strigat totuși nemulțumirile, sub privirile jandarmilor care au intervenit și i-au avertizat să organizeze un protest clasic. Din acest motiv delegație din rândul sindicaliștilor a fost chemată la discuții cu liderul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

„Jandarmeria a intervenit, nu ne-au dat voie. Ne-au comunicat că neavând aprobarea, să nu ne organizăm într-un protest clasic. Însă eram conștienți că în perioada aceasta nu poți face un protest la nivelul pe care îl vrei. Noi am încercat, așa cum am promis că vom respecta toate măsurile care se impun în această stare de alertă.”, a declarat Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”.

Care sunt nemulțumirile ambulanțierilor

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
  2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
  3. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
  4. Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
  5. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți”.

Victor Ponta, reacție după ieșirea în stradă a ambulanțierilor

Victor Ponta atrage atenția liberalilor, într-un mesaj pe Facebook, că se joacă cu focul în chestiunea banilor promiși personalului medical folosit în timpul epidemiei Covid-19.

„Nelu Tataru a inceput sa se comporte la fel ca Ludovic Orban – NU a acordat prima promisa ( chiar de Presedintele Iohannis) lucratorilor de la Ambulanta – desi acestia au fost in prima linie a luptei cu Pandemia de Covid 19! Tataru – da banii oamenilor de la Ambulanta !!!! Nu te comporta ca Orban – ca sa nu platesti cum va plati Orban!!! ProRomania va promova o propunere de lege in Parlament pentru acordarea acestor drepturi – dar corect este ca Guvernul sa actioneze #ACUM !”, scrie Victor Ponta pe Facebook.

author avatar
Andreea Vlad
284 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger