AcasăNewsAmbasadorul Chinei în Israel, găsit mort în reședința sa

Ambasadorul Chinei în Israel, găsit mort în reședința sa

Ambasadorul Du Wei, 58 de ani, a fost găsit fără viață  duminică dimineață în apartamentul său din Herzlia, o suburbie din Tel Aviv.

Poliția israeliană a deschis o anchetă, potrivit postului israelian Channel 12 TV, care citează surse neidentificate din cadrul serviciilor medicale de urgenţă, primele indicii arată că Du Wei a decedat în somn, din cauze naturale. Paramedicii nu ar fi raportat semne de violență împotriva diplomatului și au considerat că insuficiența cardiacă este cauza morții. Ambasadorul Du Wei sosise în Israel în februarie. Între 2016 şi 2019 condusese reprezentanţa diplomatică a Chinei în Ucraina. Yuval Rotem, directorul general al ministerul israelian de Externe, și-a exprimat, de asemenea, condoleanțele adjunctului ambasadorului și a oferit asistența sa ambasadei chineze, dacă este necesar. Moartea lui Du Wei vine la doar două zile după ce acesta a condamnat comentariile secretarului de stat american Mike Pompeo: aflat într-o vizită fulger de șase ore în Ierusalim, șeful diplomației americane a a firmat că investițiile chineze în Israel au fost „periculoase” și a acuzat Beijingul că a ascuns informații despre focarul de coronavirus. Într-un interviu acordat ziarului Haaretz, Wei a declarat că scopul său este consolidarea legăturilor dintre Israel și China, în timp ce acuzațiile SUA sunt “absurde”. După ce a acceptat postul de ambasador în Israel, Du Wei a intrat într-o carantină de 14 zile din cauza focarului din China. La sfârșitul lunii martie, a primit acreditările diplomatice. Din cauza pandemiei, nu s-a întâlnit cu președintele israelian Reuven Rivlin, așa cum este obișnuit.  Ambasadele din întreaga lume au luat legătura cu Ministerul de Externe al Israelului, solicitând detalii suplimentare cu privire la circumstanțele care au dus la moartea diplomatului chinez.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
783 afisari

2 COMENTARII

  1. Era un posibil martor impotriva lui Biden…..fusese in Ucraina….Moarte preventivs pt linistea statului pro-fundp!

  2. A mancat ghifiltafish si pestele era stricat au incercat sa-l spele cu clor dar se pare ca nu s-a mai improspatat…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger