Cauta

Ambarcatiune cu turisti romani, aventura fara voie in Marea Neagra

Cei patru romani aflati intr-o barca ajunsa in largul marii au avut nevoie de ajutor sa pentru a ajunge inapoi in port, la Mangalia.

Ambarcatiune cu turisti romani, aventura fara voie in Marea Neagra - Ziarul NationalPlimbarea in care plecasera, sambata, a fost presarata de ghinioane. In prima faza, au aparut probleme la motorul ambarcatiunii, iar apoi nici vremea nu i-a mai ajutat pe turisti sa ajunga singuri la tarm. Ca urmare, in sprijinul lor au pornit politistii de frontiera din cadrul Grupului de Nave Mangalia.

In prima faza, cand s-a observat ca barca se indreapta spre apele Bulgariei, autoritatile i-au intrebat pe cei de la bord ce se intampla, “ocupantii acesteia comunicand faptul ca barca pluteste in deriva din cauza unor defectiuni tehnice pe care incearca sa le remedieze”, din cate a anuntat Politia de Frontiera. A mai trecut ceva timp, iar turistii -cu varste intre 32 si 44 de ai – au revenit cu un mesaj. Si anume “au comunicat ca, desi au remediat defectiunea, nu pot manevra ambarcatiunea din cauza conditiilor hidrologice nefavorabile”, anunt in urma caruia responsabilii au demarat o actiune de salvare, care a presupus deplasarea in zona a unei nave, “care a asigurat conducerea ambarcatiunii in siguranta in Portul Mangalia”.

sursa foto: Politia de Frontiera

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Neymar, apel la Ancelotti, înainte de CM 2026
  • Exit mobile version