Cauta

Alți 41 de români din Fâșia Gaza s-au întors în ţară, dar cu emoţii. Avionul Spartan se stricase, nu mai putea decola!

Alți 41 de români din Fâșia Gaza s-au întors în ţară, dar cu emoţii

Alţi 41 de români au scăpat de coşmarul din Fâșia Gaza. Aproape jumătate dintre aceste persoane sunt copii. Ei s-au întors duminică dimineață în țară, cu o aeronavă militară a MApN, care a aterizat la Baza 90 din Otopeni.

Extragerea oamenilor n-a fost însă lipsită de emoţii.

Avionul Spartan s-a stricat

Avionul Spartan cu care cetăţenii cu dublă cetăţenie au ajuns, până la urmă, în România, a aterizat la Cairo, dar, la un moment dat, nu a mai putut decola ca să facă drumul înapoi, din cauza unei defecţiuni tehnice.

De la București a fost trimisă altă aeronavă militară, Spartan C-27, cu piese de schimb și o echipă tehnică ce a remediat problema.

Astfel, cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza au sosit duminică dimineaţă în România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.

107 români au mai rămas în Gaza

Acesta este al doilea grup de români evacuat din Fâșia Gaza de la începutul războiului. Punctul de trecere Rafah, de la granița cu Egiptul, este deschis doar câteva ore pe zi.

În același timp, alți 107 români, care se află, în continuare, în Gaza așteaptă un răspuns. Ei se află la punctul de frontieră Rafah și așteaptă ca Egiptul să deschidă din nou punctul de trecere, pentru ca și ei să ajungă în Egipt și mai apoi în România.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version