Cauta

Alina, fata ucisă la Mangalia, a avut o copilărie grea. „Plângând, l-am rugat să nu mă mai bată…”

(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

Cazul șocant de la Mangalia – acolo unde o fată de 18 ani a sfârșit în condiții cumplite, fiind găsită fără suflare lângă o bancă dintr-un parc – a îngrozit întregul oraș, dar nu numai. În timp ce anchetatorii fac cercetări pentru a lămuri exact ce s-a întâmplat în acest caz cu urmări tragice, ies la iveală amănunte cutremurătoare despre copilăria tinerei ucise.

Detalii despre coșmarul prin care a trecut Alina, în copilărie, au fost aflate încă de acum câțiva ani, fiind publicate în presa locală. Cu doar câteva zile înainte să fie ucisă, Alina i s-a plâns mătușii sale că prietena ei cea mai bună se poartă urât cu ea, potrivit Antena3.

Mătușa i-ar fi spus să se întoarcă acasă, dar fata i-ar fi zis femeii că mai stă puțin, să mai adune câțiva bănuți. Din câte s-a aflat, atât Alina, cât și principala suspectă în acest caz șocant de la Mangalia – o fată în vârstă de 18 ani – lucrau la un hotel de pe litoral, pe timpul verii.

„M-am strecurat pe lângă el și în fugă am plecat de acasă”

Alina a avut parte de o copilărie grea. Provenea dintr-o familie cu cinci copii. Mama ei fugise de acasă cu sora mai mică a fetei, din cauza bătăilor încasate de la soț. Tânăra a rămas acasă, cu alți doi frați, potrivit sursei citate. La un moment dat, ar fi fugit și ea de acasă, după ce tatăl ar fi prins-o că își sunase mama, lucru pe care el i l-ar fi interzis. Fata a fost bătută și, pentru că nu a mai rezistat, a dat bir cu fugiții. Amănunte cutremurătoare despre drama fetei au fost publicate, anii trecuți, de presa locală.

„Plângând, l-am rugat să nu mă mai bată, că nu mai rezist așa, dar el parcă nu a auzit. S-a înfuriat mai tare, a început să mă bată mai tare. Tremurând și plină de dureri, i-am zis că trebuie să merg la toaletă. Nu voia să mă lase. Am insistat că am nevoie la toaletă. El se aștepta să fug, pentru că i-am spus că nu mai rezist cu bătăile astea, dar i-am mai spus că poate să meargă și el cu mine și să stea la vreo 2 metri în fața ușii, că va vedea că sunt la toaletă. Am prins curaj, el fiind la aproximativ 2 metri distanță, m-am strecurat pe lângă el și în fugă am plecat de acasă. Nu m-a prins, mi-au sărit și papucii din picioare și căciula care o aveam în cap, mă mir și acum cum de am reușit să fug … dar nu m-am oprit până nu m-am simțit în siguranță”, povestea fata, în urmă cu trei ani, pentru vremeanoua.ro.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Exit mobile version