O mașină a intrat, duminică seara, în gardul de la Palatul Parlamentului, în zona intrării de la Piața Constituției. Șoferul are 20 de ani.
În jurul orei 21.25, șoferul, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Ilfov, a condus autoturismul marca Skoda Fabia, pe bd. Libertății.
Șoferul conducea cu viteză
La un moment dat a pierdut controlul autoturismului și a acroșat gardul împrejmuitor al Palatului Parlamentului, latura dinspre Piața Constituției, au transmis polițiștii.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanță și descarcerare. În urma accidentului nu au rezultat victime și nici pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Se pare că accidentul a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
pampalaule…daca vrei sa darami gardul data viitoare incearca cu un TIR…ha ha ha stupid people
zmaurasule .Doamne ce curaj.A intrat in gardu cladirii parlamentului Patriei.Si inca ce oameni valorosi stau pe acolo,domne
da’ ce frane roshii are!
-pe disk sau pe sabotzi?????
daca i-au sarit 3 dinti
credem ca trebuie lasat in pace,
sa mai faca d-astea!