Atacul asupra Romsilva a fost concertat și a venit din toate părțile. Mai întâi de la fostul ministru, Mircea Fechet, apoi de la useriștii care au inclus în PNRR reorganizarea regiei, de la Marcel Boloș, care a insinuat că se pierd 7,8 miliarde de euro dacă nu bifăm jalonul lui Ghinea și, la sfârșit, de la Curtea de Conturi, care a publicat un raport de audit al instituției, pregătit pentru Parlament. Scopul este unul singur. Forțarea privatizării exploatării pădurilor statului, pe motiv că privații știu s-o facă mai bine.
Vestitul jalon din PNRR, introdus de useristul Cristian Ghinea, care ne-ar obliga să reorganizăm Romsilva, este destul de evaziv. Mai exact, acesta prevede reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin dezvoltarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente.
De aici până la privatizarea regiei, printr-un prim pas al separării activităților comerciale de cele administrative, este însă cale lungă. Nu și pentru cei aflați la putere. La anunțul lui Marcel Boloș că riscăm să pierdem 7,8 miliarde din PNRR din cauza neîndeplinirii unor jaloane, singurul jalon pe care s-a pus accent în spațiul public a fost cel al reorganizării Romsilva. Și asta în timp ce alte jaloane obligatorii și distrugătoare au fost trecute la și altele. Printre acestea se numără reforma fiscală, taxarea mijloacelor de transport poluante, noua lege a salarizării, Codul Urbanistic, Codul Silvic (care nu poate fi validat fără reorganizarea Romsilva, ne spune Boloș), Legea energiei (care necesită legislație secundară pentru energia offshore), Legea apei, strategia națională de biodiversitate și strategia hidrogenului. Urgența, însă, era reorganizarea Romsilva, pentru că, așa cum tot avertizează sindicaliștii din silvicultură, se face lobby de ani buni pentru ca exploatarea pădurilor României să fie făcută de firmele străine.
Curtea de Conturi le ridică mingea la fileu
Concluziile raportului de audit la Romsilva, efectuat de Curtea de Conturi, nu sunt mai devastatoare decât la alte instituții, cum ar fi Ministerul Apărării sau Transelectrica, de fapt nici măcar nu se apropie de acestea. Sigur că la fiecare instituție auditată s-au găsit nereguli majore, însă legislația blândă, care nu include vreo responsabilitate directă pentru factorii decidenți, permite aceste lucruri.
În raportul despre Romsilva s-a pus accent pe bonusuri și prime, pe care deja fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, le devoalase, deși le cunoștea de ani de zile. Evident, cele mai mari sume mergeau la cei aflați la conducere, puși, bineînțeles, pe criterii politice, deci tot ai lor. Iar deficiențele din consiliile de administrație sunt generalizate la toate instituțiile, nicidecum nu au fost depistate doar la Romsilva. Se pare însă că raportul acesta, care a ajuns în Parlament, va fi pretextul pentru a forța privatizarea regiei, pe motiv că nu ar gestiona bine banii statului, deși varsă un profit consistent la bugetul de stat.
Vindem tot
Federația Sindicatelor Silva a atras atenția, în urma proiectului de reorganizare a regiei elaborat de Mircea Fechet, că dispariția a peste 50% din actualele direcții silvice va influența negativ calitatea administrării pădurilor statului, iar efectele vor fi semnificative asupra gestionării pădurilor, inclusiv în ce privește escaladarea tăierilor ilegale, prin scăderea capacității de control.
”Asemenea măsuri sunt aplicate doar când îți propui să declari activitățile neprofitabile. Așa se pregătește terenul pentru vânzarea sau preluarea unor active, pe care statul le declară la un moment dat <<ineficiente>>. Prin separarea activităților și modelarea fiecăreia ca centru de profit sau de cost se aplică un model patentat deja în România de pregătire a unor <<privatizări de succes>>. Acestea vor viza în primul rând activitățile economice auxiliare: complexurile de creștere a vânatului, păstrăvăriile, centrele de prelucrare a fructelor de pădure, Hotelul Silva de 4 stele din București, zecile de cabane în care românii mai pot face silvoturism la prețuri decente, situate în cele mai pitorești zone ale țării și, cel mai probabil, va urma <<externalizarea>> exploatării lemnului, miză pentru care se face de ani buni un puternic lobby”, a arătat Federația Sindicatelor Silva.
Pai, de aia au vrut sa ramana la putere.
Dupa ce se vor asigura ca Statul roman nu mai are proprietati, nici bani in conturi, nu va mai conta.Oricum, istoria romanilor e rastalmacita de pseudoistorici si pastorita de un ministrul al culturii taaare iubitor de istoria nationala !
Vom deveni o federatie ?