AcasăNewsAlertă cu bombă la Arad! O judecătoare a anunțat Poliția că ar...

Alertă cu bombă la Arad! O judecătoare a anunțat Poliția că ar fi fost amenințată și ar avea un dispozitiv suspect la mașină

O femeie din Arad a dat alerta la 112, iar oamenii legii s-au mobilizat și au intervenit la fața locului pentru a face verificări.

Femeia a sunat, miercuri, la numărul unic de urgenţă 112. Și a anunţat că a fost ameninţată, dar şi că o bombă ar fi fost montată pe una dintre maşinile sale, potrivit antena3.ro.

Au fost chemați pirotehniștii

Ca urmare a sesizării, polițiștii arădeni au intervenit de urgență în zonă. S-a instituit un perimetru de siguranță. Traficul a fost blocat pe strada respectivă. Și a fost cerută și prezența unei echipe de pirotehniști. Rămâne de văzut ce se va constata în urma cercetărilor la fața locului.

Conform unor surse, femeia care a dat alerta ar fi judecător.

Din primele informații, incidentul a avut loc pe strada Mărăşeşti, situată în zona centrală a municipiului Arad.

Cazul semnalat la poliție vine la peste doi ani de când un om de afaceri din Arad a murit, după ce un dispozitiv exploziv, montat în mașina sa, a explodat. Ioan Crișan a murit. Oamenii legii nu au găsit nici până la acest moment un suspect în acest caz care a ținut prima pagină a presei o perioadă îndelungată.

author avatar
Andrei Coman