Cu doar câteva zile rămase până la alegerile prezidențiale, vin precizări importante de la Ministerul Educației.
Având în vedere că duminică, 24 noiembrie, românii sunt așteptați la vot, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, iar multe dintre secțiile de votare sunt organizate în școli, nu sunt puțini copiii și părinții care vor să știe dacă luni, 25 noiembrie, școlile vor fi pregătite să primească elevii în clase.
Sau dacă se punea cumva problema ca să se ia cumva vreo măsură de suspendare a cursurilor în vinerea de dinaintea alegerilor, în școlile în care vor fi amenajate secții de votare. Mai ales că nu doar în această duminică sunt așteptați românii la vot, ci și în următoarele două duminici vor avea loc alegeri.
Întrebările în această privință și-au găsit, miercuri, un răspuns. Sunt informații ce vin de la Ministerul Educației, în urma unor discuții avute de oficiali ai instituției cu inspectorii școlari generali.
„În cursul zilei de marți, 19.11.2024, a avut loc o videoconferință cu inspectorii școlari generali în cadrul căreia a fost discutată și modalitatea de pregătire a unităților de învățământ în care vor fi organizate secții de votare, potrivit celor stabilite în ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor”, a transmis instituția condusă de către Ligia Deca, miercuri, 20 noiembrie, într-un scurt comunicat.
Ce a anunțat Ministerul Educației
În acest context, Ministerul Educației a anunțat că „au fost transmise următoarele recomandări:
În zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităților de învățământ
În zilele de luni, doar în situații excepționale, unitățile de învățământ pot aproba modificări de program (ex.: decalarea orei de începere a programului), în funcție de situația specifică de la nivelul fiecărei școli. Eventualele situații de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor școlare județene.
În zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situații care nu permit derularea procesului educațional în condiții de siguranță și cu aprobarea prealabilă a inspectorului școlar general”.
Conform precizărilor reprezentanților Ministerului Educației, „orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinților și elevilor”.
Amintim că duminică, 24 noiembrie, va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. Al doilea tur al prezidențialelor este programat pentru duminică, 8 decembrie. Între cele două tururi ale prezidențialelor – cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni și pentru cea mai înaltă funcție în stat – se vor desfășura alegerile parlamentare, ce urmează să aibă loc duminică, pe 1 decembrie.