AcasăNewsAlcoolemie de Cartea Recodurilor

Alcoolemie de Cartea Recodurilor

”Beat mort” la volan

Polițiștii au avut, ieri, surpriza de a depista în trafic un bărbat de 60 de ani care ar putea intra în Cartea Recordurilor.

Beat mort la volan

Acesta a provocat un eveniment rutier cu pagube materiale, având o alcoolemie uluitoare. Polițiștii care au venit la fața locului au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică, dar nu au reușit să îi facă testul cu aparatele din dotare din cauza problemelor medicale pe care acesta le avea și a stresului din urma accidentului. Astfel că, oamenii legii au fost nevoiți să-l transporte le spital. După recoltarea probelor biologice medicii au stabilit că omul avea o alcoolemie record, de ”peste 3,50 mg/l alcool pur în sânge”, spun cei care i-au făcut analizele. Rezultatul i-a speriat și pe polițiști și pe doctori. Bărbatul este cercetat acum și va ajunge în fața judecătorilor cu propunerea de arestare pentru că a condus sub influența băturiilor alcoolice.

author avatar
Ramona Feraru
399 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger