Cauta

Al Qaida, in tranzit prin Romania, mituind autoritatile

Acesta ar fi un titlu mai corect al unei stiri care circula alarmant prin mass media. Un cetatean irakian, care locuia ilegal in Romania, a fost trimis in judecata pentru terorism.

Politia de frontiera are intotdeauna de lucru

Barbatul a inlesnit intrarea in Romania a cinci cetateni irakieni care erau cautati pentru sprijinirea  si savarsirea de acte teroriste in Irak, avand legaturi cu organizatia terorista Al Qaida. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) l-au trimis in judecata pe Al Dulaimi Ali Asae Mohamad, cetatean irakian, „pentru ca sub identitatea sa reala sau folosind identitati fictive si prin intermediul a patru societati comerciale, special constituite in acest scop, a inlesnit intrarea/iesirea in/din Romania a unor membri Al Qaida”. De asemenea, „irakianul a prelungit dreptul de sedere in tara a unui numar de cinci cetateni irakieni, avand cunostinta de imprejurarea ca acestia au sprijinit sau chiar au savarsit acte teroriste in favoarea organizatiei teroriste Al Qaida in Irak”. Ali mai este acuzat ca, impreuna cu alte persoane, a facilitat intrarea, sederea sau tranzitarea Romaniei a unui numar de peste 250 de cetateni irakieni.

 

1000 de dolari viza de sedere

Pe „fasie”, pe unde se forteaza frontierele

Ce poveste! Omul era ba refugiat, ba indezirabil, ba din nou refugiat, pe urma „tolerat”, nici el nu mai stia cine e si ce e. Doar cu ce se ocupa stia bine. In urma cu citiva ani, am luat un interviu unei calauze irakiene, pe care, nu-i de mirare, o chema tot Ali. Era un om simpatic, jovial, care povestea cu nonsalanta de cate ori a fost prins de autoritatile romane si cum scapa el din „ghearele” justitiei. Unde oricum n-ajungea. Cel mai ieftin scapa de la sectiile de sector, unde pentru o suta de dolari i se dadeau si „sfaturi”, adica sa se fereasca de locurile unde urmau sa se faca razii, de regula pe la restaurantele si terasele cu proprietari arabi! Cand ajungea pe la fostul Oficiu National pentru Refugiati, lui Ali al meu, ca sa-i zic asa, ii era mai greu. La portofel, bineinteles! Scotea 1000 de dolari „ca popa”! Si uitase cate spagi daduse sa-si rezolve lui sederea, dar si altora, aflati ilegal pe teritoriul Romaniei din diverse motive. Cand un alt conational de-al lui Ali a vrut sa-mi dezvaluie ofiterii de la Pasapoarte care luau intre 500 – 1000 de dolari de „stampila” de sedere, s-a pornit o adevarata vanatoare dupa acesta. Ca sa fie impiedicat sa vorbeasca. Tot Ali, „suflet caritabil”, cum se autodefinea, a trebuit sa-si scoata conationalul din Romania, prin reteaua lui de calauze. Ehe! Cate persoane simandicoase tranzitase el prin Romania! Clerici indezirabili in Irak, cercetatori in domeniul armelor de distrugere in masa, kurzi vanati de regimul lui Saddam Hussein, avand legaturi cu PKK etc. „Cu bani, orice se poate”, imi dezvaluia Ali mecanismul prin care ii functiona reteaua la vremea respectiva. Linistitor era faptul ca niciun client de-al lui nu viza Romania ca tara de sedere. Erau doar in tranzit. Uite ca dupa 20 de ani li s-a infundat! Asta nu stiu daca o fi de bine sau de ras!

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version