Cauta

Al doilea caz „Sorina”: O fetiţă din Bocşa, pe cale să fie despărţită de cei care au crescut-o

Un caz similar cu cel al fetiței din  Baia de Aramă, luată cu mascații de la familia la care crescuse, se întâmplă în vestul țării.

Al doilea caz „Sorina”: O fetiţă din Bocşa, pe cale să fie despărţită de cei care au crescut-o - Ziarul National

O fetiţă de şapte ani, cu probleme medicale, luată în plasament în 2013 de către un asistent maternal din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, este pe punctul de a fi despărţită de cei care au crescut-o după ce a fost finalizată procedura de adopţie în cazul unei familii din Timişoara.

Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Caraş-Severin, Elena Amzoi, a declarat, vineri, că asistentul maternal se opune ca fetiţa să fie adoptată, deşi a fost primul întrebat dacă vrea să o adopte în urmă cu câţiva ani, însă a refuzat.

“Eu pot să vă spun că DGASPC Caraş-Severin a urmat calea legală în toată procedura de adopţie, începută în anul 2014. Asistentului maternal, am documente în sensul acesta, i s-a adus la cunoştinţă dacă doreşte să adopte copilul, pentru că are prioritate. Familia a spus că nu doreşte. În acest moment, refuză să dea copilul familiei adoptatoare. (…) Copilul aflat în grija asistentului maternal din Bocşa a fost din anul 2014 dat spre adopţie, doar că nimeni până în acest moment nu a fost interesat să-l adopte, pentru că este un copil greu adoptabil”, a afirmat Elena Amzoi.

Asistentul maternal din Bocşa trebuie să o predea pe Gabriela în data de 3 iulie, pentru a fi adoptată de familia din Timişoara.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version