AcasăNewsAgresoarea de 14 ani din Târgu Jiu și-a aflat sentința. Ce au...

Agresoarea de 14 ani din Târgu Jiu și-a aflat sentința. Ce au hotărât anchetatorii

targu jiu

Fata de 14 ani din Târgu Jiu, reținută luni pentru 24 de ore, pentru că a umilit și agresat, împreună cu alte adolescente, o copilă 13 ani, și-a aflat, marți, sentința.

Minora a fost pusă sub control judiciar, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Ramona Penciu. Agresoarea este cercetată pentru lovire sau alte violenţe.

Fata a fost reţinută, luni, de poliţişti. Marți, anchetatorii au cerut arestarea pe o perioadă de 15 zile, însă, s-a dispus punerea sub control judiciar.

„În continuarea cercetărilor efectuate de poliţişti, o tânără de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a fost reţinută pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj”, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.

Poliţiştii efectuează cercetări în două dosare penale pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, în urma a două filmări care au apărut în spaţiul public.

Nu se află la prima infracțiune

Cazul fetei din Târgiu Jiu care a fost bătută cu bestialitate de alte patru copile a stârnit revolta întregii țării. În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că fata de 14 ani, reținută pentru 24 de ore, nu se află la prima infracțiune. Minora a mai lovit o copilă în această vară.

Tatăl minorei a spus în presa locală că fata lui „este vinovată, dar să fie băgată în arest e prea mult, o va afecta pe viitor”.

„Abia a împlinit 14 ani, luna trecută avea 13 ani. Sunt alții cu săbii care au intrat peste oameni și nu le-a făcut nimeni nimic. A avut acest anturaj de două luni”, a spus părintele fetei. Apoi a continuat: „Știu că a fost o greșeală, dar nu este tocmai în regulă să fie băgat un copil în arest. Este ceva ce nu poți să vezi, mă pun și în postura părinților fetelor lovite, care poate sunt mult mai căzuți decât mine. Mă duc eu în locul ei”.

author avatar
Andreea Vlad
346 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger