AcasăNewsAgenția meteorologică NOAA îl învață pe Trump de ce un război nuclear...

Agenția meteorologică NOAA îl învață pe Trump de ce un război nuclear cu uraganele nu e o idee bună

Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA (NOAA) a răspuns luni propunerii preşedintelui american, Donald Trump, de a folosi arme nucleare asupra uraganelor înainte ca acestea să atingă uscatul, precizând că „nu este o idee bună” şi că „ar putea avea efecte devastatoare asupra mediului”. 

Site-ul de știri Axios notează că președintele de la Washington ar fi întrebat la o reuniune privind uraganele dacă ar fi posibil, pentru a le împiedica să se formeze complet în ocean, să se arunce o bombă atomică în centrul lor. Persoanele care au participat la reuniune au fost uimite de întrebarea adresată de preşedintele american. Liderul de la Casa Albă, aflat în Franţa pentru summit-ul G7 de la Biarritz, a negat însă informaţiile, pe care le-a numit „fake news”, într-un mesaj pe Twitter.

„În perioada uraganelor, apar mereu sugestii dacă nu ar trebui să folosim arme nucleare pentru a distruge furtunile”, a subliniat Chris Landsea, directorul departamentului pentru ştiinţă şi operaţiuni din cadrul NOAA, pe un blog de pe portalul agenţiei. Landsea a remarcat că, pe lângă faptul că această propunere nici măcar „nu ar putea modifica uraganul, ploaia radioactivă s-ar deplasa rapid, odată cu rafalele de vânt şi ar afecta teritoriul, provocând o toxicitate devastatoare de mediu”. „Nu e nevoie să o mai spun, nu este o idee bună”, a precizat el, scrie BBC.

Ideea propusă de Donald Trump nu este nouă, fiind formulată iniţial în anii ’50 de un om de ştiinţă care a lucrat pentru guvernul american, sub preşedinţia lui Dwight Eisenhower. De atunci, ideea a reapărut în mod constant, deşi există un consens ştiinţific că o astfel de metodă nu ar da rezultate. Statele Unite sunt lovite în mod constant de uragane. În 2017, Uraganul Harvey a fost cel mai puternic care a lovit în 12 ani teritoriul SUA. De atunci, coasta de est a Statelor Unite a fost lovită de o serie de furtuni catastrofale, care au ucis mii de oameni şi au provocat pagube de sute de miliarde de dolari.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
154 afisari

1 COMENTARIU

  1. In anii 50 nu se cunostea nimic despre radioactivitate deia am multiplicat victimele de laHirosima si Nagasaki cu 10x. Adica in jur de 200.000 de victime. Ideea e formidabila cu un bombardament domestic e imposibil daca nu oprirea uraganului macar domolirea ? lui sau devierea lui. Sa nu uitam suflul fantastic al unei bombe. Trebuie cercetat.O Bomba termobarica de proportii uriase sau mai multe tintite in centrul palniei uraganului, modifica fizic si chimic starea uraganului prin absortie de mase uriase de aer .Atunci o sucombi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger