AcasăNewsAfaceristul turc Abdullah Atas, trimis in judecata pentru omor calificat

Afaceristul turc Abdullah Atas, trimis in judecata pentru omor calificat

Turcul Abdullah Atas, afaceristul care a omorat un politist dand cu masina peste el, a fost trimis in judecata.

Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti sustin ca afaceristul turc este acuzat, in mod oficial, de omor calificat.

Conform oamenilor legii, la inceputul lunii august, Abdullah Atas a consumat mai multe bauturi alcoolice si s-a urcat beat la volan. Turcul avea o alcoolemie de circa 2 la mie si „pentru a nu fi tras la raspundere penala pentru comiterea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului, inculpatul a ignorat semnalul de oprire efectuat de lucratorii de politie aflati in exercitarea atributiilor de serviciu si a continuat deplasarea determinand-o pe victima I.G., agent sef principal de politie in cadrul DGPMB Brigada de Politie Rutiera, sa se prinda de capota autovehiculului. Cu victima pe capota si circuland cu viteza excesiva, inculpatul a parcurs distanta de aproximativ 350 m dupa care a efectuat viraje succesive stanga – dreapta in urma carora victima a fost proiectata pe spatiul carosabil si a suferit leziuni traumatice care au dus la moartea acesteia, la data de 21.08.2015. Dupa proiectarea lucratorului de politie, inculpatul Atas Abdullah si-a continuat deplasarea aproximativ 2,8 km, iar la intersectia Sos. Pipera – Sos. Bucuresti Nord a pierdut controlul autovehiculului si a parasit spatiul carosabil, fiind proiectat in gardul ce imprejmuieste un imobil”.

Procurorii au trimis dosarul spre judecare la Tribunalul Bucuresti cu propunerea ca Abdullah Atas sa ramana in arest preventiv.

author avatar
Cristi Ionita
110 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger