AcasăNewsAfacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!

Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!

Legea care interzice păcănelele în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori intră de azi în vigoare. În cazul în care operatorul economic respectiv funcţionează cu o sală mixtă, adică are şi pariuri în ofertă, va fi obligat să scoată aparatele de jocuri de noroc din unitate.

Peste 90% din localităţile din România au sub 15.000 de locuitori, iar asta înseamnă că operatorii vor trebui să se conformeze noii legi.

Amenzi între 10.000 – 200.000 lei

Păcănele vor fi practic scoase chiar şi din baruri şi cafenele, în caz contrat operatorii care nu se vor conforma vor risca amenzi cuprinse între 10.000 şi până la 200.000.

Cele mai recente statistici ne arată că în România jocurile de noroc sunt jucate de adulţi în procent de 15%, iar în timp asta poate deveni o adevărată dependenţă.

În unele localităţi firmele au găsit o portiţă să fenteze legea: iau adeverinţe de la primărie cu numărul de locuitori din UAT. Iniţiatorul spune că are în plan să modifice legea astfel încât eliberarea în fals a acestor adeverinţe să fie considerată faptă penală, cu o pedeapsă între 1-3 ani de închisoare.

Ciolacu a zis că n-a jucat la păcănele

Ciolacu susţine că nu a jucat niciodată la păcănele. În schimb, liderul PSD joacă poker cu prietenii, Catan cu Sorin Grindeanu şi şah cu Mihai Tudose, care ”după ce câştigă, fuge”.

”Nu, nu, nu am cu jocurile de noroc. Am mai jucat poker între prieteni. Acum joc Catan cu domnul Grindeanu. Tablele nu mi-au plăcut niciodată. Am mai jucat şah, mai joc cu domnul Tudose, m-a bătut. Fuge. După ce câştigă, fuge. E mai aplicat”, a spus Marcel Ciolacu.

În toamna anului trecut, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu recunoştea, la Prima TV, că a jucat la păcănele în studenţie.

„Sincer, cred că da, în studenţie, dar nu mai mult de două ori. Nu mai mult! Fiind totuşi un bun student la matematică, info, nu-mi dădeau bine acele aranjamente. Am pierdut, bineînţeles, dar nu mult. Şi n-am mai jucat”, a povestit Sorin Grindeanu.

author avatar
Andrei Ștefan
664 afisari

3 COMENTARII

  1. „Legea care interzice păcănelele în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori …”
    De unde acest criteriu absolut tampit??? Pai ori le scoti de tot, ori nu. Ce e aia cu 15.000 de locuitori ? Care a fost boul care a gandit asa ceva?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger