AcasăNewsAfaceri puse la pământ de un incendiu devastator! Un motel și un...

Afaceri puse la pământ de un incendiu devastator! Un motel și un restaurant din Băile Herculane, distruse

Un motel şi un restaurant din Băile Herculane, aflate unul lângă celălalt, au fost afectate de un incendiu care a izbucnit sâmbătă dimineaţa.

Flăcările au distrus acoperişul, dar și mai multe camere şi echipamente, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Incendiul, la 5 dimineaţă

Pompierii mehedințeni au fost solicitați sâmbătă, în jurul orei 05:05, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un motel și restaurant din orașul Băile Herculane.

La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Herculane.

Forțele au fost suplimentate cu încă 2 autospeciale de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinți.

Au ars 600 mp

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat pe întreaga suprafață a celor două corpuri, în total de aproximativ 600 mp.

În urma incendiului, au ars în totalitate acoperişul din tablă al restaurantului, echipamentele bucătăriei, grupurilor sanitare şi terasa, mobilierul existent în interior şi tâmplăria PVC aferentă acestora.

În motelul de lângă restaurant, de tip P+2, au ars acoperişul din tablă, 5 camere şi un apartament în totalitate, iar, parţial, a fost afectat un apartament cu 3 camere şi living. De asemenea, au fost afectate două autoturisme aflate în parcarea din faţa restaurantului”, a precizat ISU Caraş-Severin.

După o luptă cu flăcările de aproximativ şase ore, pompierii au reuşit limitarea propagării incendiului şi au fost salvate restul încăperilor din motel, cu bunurile aferente.

Nu s-au înregistrat victime. Cauza de producere a incendiului, o necunoscută.

author avatar
Andrei Ștefan
729 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger