O tânără rămasă fără bani pentru bagajul suplimentar, pe aeroportul din Timișoara, a recurs la un gest de neimaginat. Aceasta a furat cutia cu donații a organizației SOS Satele Copiilor, a scos banii și și-a plătit bagajul.
Pentru că a depășit greutatea limită, femeia a fost pusă să plătească bagajul suplimentar, însă, rămasă fără bani, aceasta a recurs la un gest disperat, potrivit Antena3.ro.
S-a ascuns în capela aeroportului pentru a fura banii
Tânăra a furat cutia pentru donații a SOS Satele Copiilor, apoi s-a ascuns în capela aeroportului unde a spart cutia și a luat toate bancnotele din ea. Astfel, banii au fost suficienți pentru a-și plăti suplimentul la bagaje.
Fapta sa a fost descoperită abia mai târziu, de către angajații de securitate ai Aeroportului din Timișoara, la schimbul de tură, când au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Poliția a fost anunțată imediat.