Hassan Awdi a pagubit statul roman mana-n mana cu ministri ai guvernarii 2000-2004. In plina guvernare Adrian Nastase, cand furturile din averea statului au lasat Romania in fundul gol, un fost ofiter SRI glumea cinic si cu obida ca nu se poate face nimic impotriva vinovatilor, deoarece lipseste una dintre laturile constitutive ale oricarei infractiuni privind siguranta nationala, pe care acestia ar comite-o: invinuitii nu au tara, au numai interese!
Niciuna dintre afacerile pagubitoare pentru statul roman, derulate de firmele libanezului Hassan Awdi impreuna cu familia si prietenii lui, nu ar fi fost posibila fara ajutorul nemijlocit al autoritatilor. Lovite brusc de un sindrom de inactiune, acestea au inchis ochii la orice magarie savarsita cu tupeul dat la maximum.
Un zero care valoreaza 1,5 milioane de dolari
Prima pomana pentru Hassan Awdi, venita cu dedicatie din partea oficialilor romani, a fost privatizarea IAPL Alunis. Spunem pomana pentru ca, in caz contrar, Ovidiu Musetescu, pe atunci ministru al privatizarii, din cripta lui de la cimitirul Bellu ar trebui sa spuna ce comision a incasat si cu cine l-a impartit, pentru ticluirea unui contract care sa-i permita lui Awdi sa-si faca de cap. Inca de la licitatie lucrurile erau cusute cu ata alba. Monalisa Trading Co., din subordinea lui Awdi, castiga in defavoarea unei figuri de decor, Romanel International Group SA, care nu a licitat si, de asemenea, in fata lui Ioan Cristea, alt figurant. Nici nu a mai contat ca Romanel nu trebuia primita in competitie din cauza parametrilor financiari foarte slabi. Imediat dupa licitatie Monalisa Trading Co.
Isi schimba denumirea si actionariatul, devenind Monalisa Investments. In increngatura de actionari incep sa apara si firme din SUA, controlate de Hassan Awdi prin interpusi care, la randul lor, figureaza ca actionari si asociati, in nume propriu sau cu firmele lor, in alte firme detinute sau controlate de Awdi. La acestea se adauga si o puzderie de firme fantoma, inregistrate in paradisul fiscal din Delaware, SUA, firme care, de obicei, au un numar de actiuni limitate, de la 100 la 1.500, dar cu valoare zero sau valoare nedeclarata. Dar daca masluiesti actele si vii in Romania cu dovezi ca firmele respective contin 15.000 de actiuni (in loc de 1.500) cu o valoare de 100 de dolari/bucata(in loc de zero valoare), dintr-o data tabloul releva o firma solida, cu 1,5 milioane dolari capital. Trucul este arhicunoscut si des uzitat in lumea teparilor, nu e greu deloc. Greu de inteles este insa de ce au acceptat oficialii romani asemenea ilegalitati fara o verificare prelabila. Sau, poate nici asta nu e greu de inteles, din moment ce isi luasera deja tainul.
Patrimoniul national cultural, un moft
De departe, cea mai mare magarie este subevaluarea grosolana a IAPL Alunis la doar 3 miliarde de lei, la nivelul anului 2000. Numai un singur spatiu, din cele 20 care insumau aproape 6.500 mp, depaseste de cateva zeci de ori pretul de vanzare. Este vorba de restaurantul Bucur, obiectiv prins in patrimoniul national cultural, renumit prin stilul neoromanesc de arhitectura si care figureaza pe lista monumentelor istorice romanesti. Pe ministrul Musetescu nu l-a interesat aspectul, care a introdus imobilul in mod abuziv pe lista (IAPL Alunis avand doar drept de administrare, nu si de proprietate), ci doar pe Hassan Awdi, care a mirosit prada cu alt nas de afacerist. Imediat, prin acelasi sistem, denumirea firmelor care iau obiectivul in stapanire se schimba cu o viteza ametitoare, idem actionariatul, tocmai pentru a i se pierde urma. Achizitionat cu 15.000 de dolari, retaurantul este vandut, pe acte, unei alte firme din subordinea lui Awdi cu peste 500.00 de dolari, ridicand capitalul acesteia la aproape 4 milioane de dolari si consolidandu-i astfel pozitia pentru viitoarele tepe. Ati vazut ce usor se fac smecheriile astea sub obladuirea cui trebuie? Cu cate zerouri s-o fi scriind, insa, cuvantul ”obladuire”?
Un lucru este cert, anume ca nu s-a efectuat niciun control post-privatizare, care ar fi scos la iveala potlogariile gastii libaneze. Nici din partea lui Musetescu, prin corpul de control ministerial, si nici din partea lui Adrian Nastase, prin Corpul de control al primului-ministru, de care dispunea discretionar, sau macar al Guvernului. Apoi, sa fim seriosi, Musetescu nu a lucrat de capul lui, trebuia sa dea cuiva macar socoteala, ca sa nu spunem ca si o parte din comision.
